Glogovăț a produs surpriza etapei la Curtici și aspiră la Top 4 în primul eșalon județean

0
79

Lupta pentru locurile 3-9 în Liga a IV-a Arad poate avea orice deznodământ pe acest final de sezon. Campioană e Pecica, pe 2 va termina Sântana, dar mai jos bătălia se dă pentru fiecare punct din cele 9 rămase în joc până la tragerea cortinei.
Rezultatul ce a complicat și mai mult bătălia s-a înregistrat, sâmbăta trecută, la Curtici. Frontiera pur și simplu nu-și poate securiza locul 3 și s-a văzut învinsă de o ambițioasă echipă a celor de la Glogovăț. Diferența a făcut-o golul din minutul 55 al juniorului Bogdan Doboș, care s-a aflat la capătul unei acțiuni purtate de Borteș și Diarra, învingându-l pe Trifoi cu un șut de la 16 metri la colțul scurt.
Lipsită de aportul lui Gavriș, Gurban, Hanc, Avrămuțiu sau Alin Mihai, trupa de la Graniță nu a avut puterea să revină. Ba mai mult, a riscat să primească și golul doi, de la Diarra, care a scăpat spre poartă, dar nu a mai avut forță să finalizeze.
Cu al cincilea rezultat pozitiv la rând, „Vladi” s-a cățărat pe locul 6, la 5 lungimi de undă de podium și trei de poziția a IV-a.
„Victoria de la Curtici a fost cât se poate de meritată. Băieții au stat foarte bine în teren, nu le-au lăsat prea multe spații de manevră adversarilor și au păstrat fără mari probleme avantajul luat prin golul lui Doboș. Încercăm să terminăm măcar în primele 5 echipe, deși nici locul 4 nu e prea departe de noi. Băieții vor, și-au primit și toate restanțele salariale provocate de întârzierea bugetului, încercăm să avem cea mai bună clasare din istoria de 6 ani a clubului CS Glogovăț”, ne-a mărturisit Ovidiu Tănasă, managerul trupei de la marginea Aradului.
Până la finalul stagiunii, echipa pregătită de Călin Dehelean mai are de jucat cu Pâncota (acasă), Șimand (deplasare) și Sântana, din nou acasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.