O bibliotecă din Ankara dă un nou înțeles importanței căr­ților în viața noastră. Potrivit unui reportaj CNN, gunoierii din ca­pitala Turciei au deschis o bibliotecă publică alcătutiă numai din cărți salvate din gunoaie după ce au fost aruncate de foștii posesori.
Biblioteca se află în cartierul Çankaya din Ankara și a fost înființată după ce gunoierii au început să colecteze cărțile aruncate. Pe măsură ce colecția se mărea, locuitorii din Ankara au început să doneze din cărțile lor. Inițial, cărțile puteau fi împrumutate doar de angajații de la Salubritate și familiile acestora. Dar, odată ce colecția s-a mărit iar interesul pentru bibliotecă a crescut în rândul comunității, biblioteca a fost deschisă publicului.
Peste 6.000 de cărți
„Am început să vorbim despre ideea de a crea o bibliotecă pornind de la aceste cărți. Și când toată lumea ne-a sprijinit, proiectul a luat naștere“, spune primarul din Çankaya, Alper Tasdelen. În prezent, biblioteca are peste 6.000 de cărți, de la beletristică la literatură non-fiction. Există și un departament de cărți și benzi desenate pentru copii, dar și un departament cu lucrări științifice.
Biblioteca se află într-un spațiu dezafectat care aparținea firmei de Salubritate. Cu o fațadă de cărămidă și coridoare lungi, spațiul era ideal pentru bibliotecă. Cărțile pot fi împrumutate timp de două săptămâni, perioadă care poate fi prelungită, dacă este nevoie.
Cărți împrumutate școlilor și
închisorilor din toată țara
Colecția s-a mărit atât de mult astfel încât acum cărțile salvate se împrumută școlilor, programelor educaționale și chiar închisorilor. „Profesorii din satele de pe întreg teritoriul Turciei ne cer cărți“, spune Tasdelen. De asemenea, primăria a angajat un bibliotecar cu normă întreagă pentru a avea grijă de bibliotecă.
Deseori, biblioteca este plină cu copiii angajaților Municipalității și cu elevi de la școlile din apropiere. Există, de asemenea, o sală, unde se poate citi, dar se poate juca și șah. „Înainte îmi doream să am o bi­blio­­tecă la mine acasă. Acum am una aici“, spune Serhat Baytemur, gunoier în vârstă de 32 de ani.

Recomandările redacției