Executivul a aprobat în şedinţa de miercuri Hotărârea de Guvern privind declararea zilei în care va fi înmormântată Regina Ana, 13 august, zi de doliu naţional pe teritoriul României.

”Nu vor fi funeralii de stat pentru că nu se poate. Regina Ana nu a avut cetăţenie română, ci doar britanică şi franceză. Oricum nu s-au luat în considerare funeralii naţionale, ci doar declararea zilei de 13 august drept zi de doliu naţional”, au declarat surse guvernamentale.

Casa Regală a României a anunţat programul funeraliilor Reginei Ana, potrivit acestuia sicriul cu trupul neînsufleţit urmând să fie adus în ţară în data de 9 august, pe Aeroportul Otopeni, iar apoi dus la Castelul Peleş (9 august) şi la Palatul Regal din Capitală (11 august), înmormâtarea urmând să aibă loc în 13 august.

În ziua de sâmbătă, 13 august, la ora 10.55, sicriul cu corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal. Acolo va avea loc o ceremonie religioasă, iar accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi.

De la ora 11.35 la ora 12, cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf nu va avea loc nicio oprire şi nu se va face slujbă religioasă. De la Arcul de Triumf, Cortegiul funerar va continua traseul, cu viteză obişnuită, către Curtea de Argeş, în intervalul orar 12 – 14.45, pe ruta Arcul de Triumf, Mogoşoaia, Buftea, Titu, Găeşti, Topoloveni, Piteşti, Curtea de Argeş.

La ora 15.00 va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeş. Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezenţa Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine, prezente la eveniment, iar publicul va avea acces doar în faţa porţii de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeş.

Ceremonia se va desfăşura în două părţi: ora 15.00-15.50, în faţa Noii Catedrale; ora 15.50-16.10, ceremonia religioasă a îngropării, în Noua Catedrală.

Recomandările redacției