„Hai cu noi în țara campionilor!” a adunat zeci de copii cu înclinație spre gimnastică, la Arad

0
76

Federația Română de Gimnastică, în parteneriat cu autoritățile locale, a organizat, la Arad, al treilea eveniment din prima etapă a programului național de selecție „Hai cu noi în țara campionilor!” Proiectul a fost gândit cu scopul de a atrage către gimnastică un număr cât mai mare de copii, de a descoperi și crește noi talente, pentru asigurarea unor generații viitoare valoroase de gimnaste și gimnaști.
Programul s-a adresat, în principal, copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 şi 7 ani, iar municipiul nostru a fost ales ca gazdă a etapelor de selecție la cluburile locale. Evenimentul s-a bucurat de un real succes, cu parti­ciparea unor foşti sau actuali sportivi renumiți, precum Larisa Iordache, Sandra Izbașa, Marian Drăgulescu sau Marius Urzică – campioni şi medaliaţi europeni, mondiali şi olimpici – dar şi a președintelui Fe­derației Române de Gimnastică, Andreea Răducan.
Aradul a fost excelent reprezentat de toate cluburile de specialitate, cu „tricolorii” Iulia Berar, Adelin Kotrong și Sonia Ichim în prim plan.
Însoţiţi de părinţi sau bunici, copiii s-au implicat cu mult entuziasm şi pasiune, iar unii probabil că au optat deja pentru acest frumos sport, pe care au posibilitatea să îl practice la grupările arădene CSM, CSȘ Gloria, CS Urania și CS Universitatea Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.