Hai să mai manipulăm

0
92

Cel mai ușor manipulezi oamenii cu adevărul, fiindcă toți fug de el.
Blestemăția aceea din decembrie 1989, al cărei corolar a fost un dublu asasinat de toată frumusețea și de cea mai mare laudă ne-a adus mari și folositoare foloase (sic!). Se spunea înainte de răzmeriță că marea masă a poporului român se prefăcea că s-ar afla-n treabă, deci că era o adunătură uriașă de lichele, de leneși și de putori – dar cu acea masă uriașă care ședea de pomană, cu munca și cu sacrificiile acelor milioane de chiulăi prefăcuți, țara-și plătise toate datoriile externe; cu noii muncitori care nu se mai opreau din lucru și roboteau cu spor 25 de ore din 24 țara s-a înglodat iarăși în datorii, însă din astea nu va mai ieși niciodată. Se mai spunea că vorbeții de partid și planificatorii de producție și șefii de întreprinderi umflau din pix rezultatele economice, de parcă scriptele contabile și hîrțogăria financiar-bancară ar fi fost cimpoaiele lui Ion Lăceanu, iar datoria externă s-ar fi plătit cu sunete ieșite pe borte de fluierice, nu cu bani scoși din producția produsă (iarăși sic!), cu trudă multă și sudoare asemenea. Și se mai spunea că toată mascarada aceea propagandistică era sprijinită de presa vremii, în totalitate aservită partidului, finanțată de partid și controlată tot de…
Nu mă pricep la economie, așa că nu-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala, și nici la îndoctrinări și manipulări nu ader, însă mă voi ocupa puțin de presă (că la ziaristică mă mai pricep oareșicît, măcar în proporție de 0,00 la sută). Așadar pornesc de la premiza că presa aia de dinainte de mișelia din 1989 era completamente ticăloșită și ticăloasă (cu precizarea necesară că n-am fost ziarist pe-atunci; eram truditor pe șantierele de construcții – și-am ridicat din nimic niște ruine care-mi storc azi lacrimi amare; într-o redacție am intrat mult după anul 2000), spre a vedea, prin comparație, cam cum e presa din zilele mele (frumoase zile, dar urîte de mi se face silă).
Presei, ziarului, i se cere cu tot mai mare insistență informație: cine, unde, cînd și cum a mai hoțit, a mai mințit, a mai curvăsărit, a mai turtit vreo mașină, a mai tăiat vreo beregată, a mai intrat pe mîna DNA, a mai accesat pușcăria… Cît despre comentariu, opinie, atitudine, astea-s tot mai rare, cititorului de presă servindu-i-se doar informație brută. Așa e presa de informare: fără nici o legătură cu presa de formare, de educare. Spre bucuria mea, Glasul Aradului nu mi-a limitat posibilitatea comentariului, ba chiar mi-a îngăduit comentariul în interiorul știrii; așa am putut publica știri comentate (pe care nu eu le-am inventat, însă le-am readus în actualitate și le practic încă).
Înainte de 1990, în presă se scria o imensitate de date statistice din producție, date care nu interesau aproape pe nimeni (în afară de specialiști); azi nu se mai dau asemenea date (oricum nu mai interesează pe nimeni, nici măcar pe specialiști), însă se practică alt soi de presă, căreia i se spune jurnalism, și se face cam așa: se ia o informație brută, de lungimea unei fraze mai sănătoase, și se scrie, apoi se ia aceeași frază și se modifică secven­țele: partea de la mijloc vine la început, partea de la cap trece la coadă, iar coada intră la mijloc, și se naște o nouă frază, adică tot cea veche, dar alta, după care se reia încă o dată procesul de înlocuire a secvențelor – și vom avea trei fraze diferite în construcție, dar care spun același lucru, fiindcă e una și-aceeași frază – numai că manipulată cu talent (vorba vine, că de-ar fi talent s-ar și scrie pe măsură).
O altă formă de manipulare este fracturarea informației: se ia un discurs al cuiva (să presupunem că al prezidentului Iohannis ori al primarelui Falcă), se scoate din discurs o propoziție ori o frază și se scrie mare că uite ce-a zis ipochimenul, faraonul, mutălăul… Se tace însă că respectiva propoziție sau frază este scoasă din context, deci că înțeleasă doar ea, fără sprijinul propozițiilor sau frazelor dinainte sau de după, poate suna a monstruozitate – și cel mai adesea chiar sună a monstruozitate.
Multe ar fi de spus și de scris în materie de manipulare prin presă, dar timp ar mai fi, că n-or intra zilele-n sac. Ce-ar mai trebui spus este că tema pe care-o atac aici mi-a răsărit în minte după o discuție cu o româncă stabilită în Spania și care a avut ocazia de-a discuta cu prim-ministresa Viorica Dăncilă. „Viorica Dăncilă e mai mult decît imaginea rizibilă de care-și bat joc și ziariștii, și parlamentarii, și politicienii, dar pentru a constata asta ar trebui să stai de vorbă cu ea – și nu poate biata femeie să stea de vorbă, pe rînd, cu vreo douăzeci de milioane. Ar trebui s-o mai și înțelegeți, nu doar să-i vînați greșelile. Voi oare nu greșiți?”, mi-a spus românca plecată pe plaiurile bîntuite de Don Quijote și cîntate de Federico Garcia Lorca. I-am dat dreptate româncei plecate la capătul lumii după un colț de pîine ceva mai albă; n-am nici cea mai mică urmă de simpatie pentru Viorica Dăncilă sau pentru PSD (în raționamentele mele nu încap nici un fel de sentimente sau resentimente), însă am convingerea fermă că șefa guvernului de azi al României nu este făcută numai din greșeli de exprimare, ci mai are și alte elemente care-o constituie, după cum cred că nici Iohannis nu-i făcut numai din răutate, nici Gheorghe Falcă nu-i alcătuit exclusiv din bunătate – și nici eu nu-s făcut exclusiv din ingredientele din care am impresia că sînt făcut.
În direcția manipulării și-a manipulărilor nu-i nici o deosebire între politician și jurnalist, că n-am auzit în viața mea vreun politician prezentînd scuze pentru vreo porcărie manipulatorie pe care-a comis-o, dar nici jurnalist n-am auzit – și presa gîlgîie de-atîtea manipulări, slavă Domnului!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.