Simona nu a mai reuşit să o învingă pe Serena Wiliams în finală, însă cine ar fi reuşit? Balaurul ăla fioros şi negru cred că s-ar fi tăvălit peste toate tribunele alea şi i-ar fi muşcat pe toţi dacă nu o învingea pe româncă. După primul meci în care a fost strivită de Simona sunt convins că Serena nu s-a mai gândit decât la revanşă. A exersat până la sânge toate loviturile şi privirile de fiară dezlănţuită doar să arate că ea este numărul unu. În timpul jocului îţi dădea impresia că pe teren se dă în spectacol o descreierată a căror priviri şi intimidări verbale erau menite să îl tranchilizeze pe adversar. Admir spiritul de luptă al unui sportiv însă nu şi atunci când uită că este vorba despre un simplu joc sau îţi dă senzaţia că şi-ar omorî adversarul doar pentru a câştiga. Nu despre americancă vreau însă acum să vorbesc, nici nu mă interesează.
Pe mine mă fascinează bunul simţ al româncei, sinceritatea sa, prin care a reuşit să cucerească tribunele. „Simona is on fire“ era unul dintre multele banere de susţinere a româncei, iar acesta era ţinut de către un grup de asiatici. Pentru mine, ca român, Simona mă face să fiu din nou mândru de noi. Am observat încă de la început cum după fiecare meci Simona nu uită să se însemneze cu Sfânta Cruce, să-I mulţumească lui Dumnezeu. Asta nu poate veni decât dintr-un suflet curat, nobil, smerit, ortodox. Nu uită însă să mulţumească şi românilor care sunt alături de ea, deşi …am văzut eu cât de mult îi sunt alături mulţi dintre români care gândesc că „doar nu câştig eu nimic de acolo că câştigă Halep“. E corect. Nu ni se umple nouă buzunarele când câştigă Halep, însă ne mai înmiresmează sufletul cu câte o bucurie, cu câte o emoţie.
Până şi felul în care ştie să se bucure arată sufletul său nobil. Nu e enervantă ca nesuferitele de Sharapova, Ana Ivanovic, ori mai nou şi Serena Wiliams. Alea îţi dau senzaţia că le-ar omorî şi pe mă-sa numa să nu piardă vreun punct. Sharapova pe cât este de frumoasă fizic pe atât e de desfigurată atunci când simte că pierde meciul din mână. În schimb, urmăriţi-o pe Simona. Şi după un punct greu câştigat, când altele ţopăie ca nişte proaste, Simona se bucură discret, mai mult în sinea sa, parcă nedorind să-şi jignească sau să îşi supere adversara. Nu face paradă de punctele câştigate şi nu îţi dă senzaţia că şi-ar vinde sufletul numai ca să câştige.
Simona este frumoasă, talentată, ortodoxă, ambiţioasă, onestă, corectă, recunoscătoare, de ce nu şi sexi, luptătoare, modestă, profesionistă, muncitoare, specială, isteaţă, inteligentă, atrăgătoare, întruchipând perfect prototipul femeii românce.

Recomandările redacției