Halterofila Luciana Condurache e triplă campioană europeană

0
198

Campionatele Europene de haltere rezervate cadeţilor, de la Milano (Italia), s-a încheiat cum nu se poate mai frumos pentru CSM Arad. După cele cinci medalii obţinute la U17, de Cosmin Krupla, un aur şi două bronzuri la categoria 50 de kilograme şi de Emanuel Danciu, un argint şi un bronz la 62 de kilograme, a venit şi rândul unei halterofile să strălucească pe podiumul din nordul Italiei.
Şi a făcut-o în stil de mare campioană, cu trei medalii de aur! Luciana Condurache a devenit triplă campioană europeană la U15, în limitele categoriei +75 de kilograme: 77 de kilograme la smuls, 93 aruncat şi 170 la total! Performanţă excelentă a secţiei de haltere a CS Municipal Arad, care încheie Europenele din Italia cu un total de opt medalii, dintre care patru de aur, una de argint şi trei de bronz.
Vă reamintim că la feminin, o altă halterofilă a CSM-ului, Adelina Vizitiu, a obţinut un loc 5 la aruncat, cu 75 de kilograme, un loc 6 la totalul olimpic, cu 130 şi un loc 8 la smuls, cu 55 de kilograme, rezultate înregistrate în cadrul categoriei 53 de kilograme.
Un merit deosebit îl au nu doar sportivii, ci şi antrenorii lor, iar aici trebuie remarcaţi Adrian Jigău – şi el un fost mare campion – care îşi pune în practică încă o dată măiestria de antrenor şi formator de mari talente, dar şi Pavel Sebeşan, care îl secondează cu succes. Per total, încă o demonstraţie de forţă a şcolii arădene de haltere, care asigură, astfel, viitorul unui sport olimpic extrem de apreciat la nivel mondial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.