Dumitru Captari își continuă ascensiunea în lumea halterelor. Legitimat la AMEFA Arad, sportivul originar din Republica Moldova a cucerit medalia de bronz la stilul smuls, în limitele categoriei 77 kg, la Campionatele Mondiale de Haltere de la Anaheim (California).
Captari a urcat pe ultima treap­tă a podiumului după ce a „smuls” cu 156 kg, fiind devansat în cla­sament de egipteanul Mohamed Ihab Youssef Ahmed Mahmoud, medaliat cu aur, cu 165 kg și de turkmenul Rejepbay Rejepov, 158 kg.
Din păcate, elevul lui Gheorghe Biriș a ratat toate cele trei încercări la stilul aruncat (la 185, 186 și 190 kg), la acest stil podiumul fiind completat de americanul Harrison James Maurus. Mahmoud și Rejepov și-au adjudecat și aici medaliile de aur, respectiv argint.
În acest an, Dumitru Captari este dublu medaliat cu aur şi medaliat cu argint la „europenele” de la Split (Croaţia), iar anul trecut a fost unul dintre cei trei sportivi ce a reprezentat Aradul la Jocurile Olimpice de la Rio.
Captari, născut în 1989 la Chi­șinău, concurează pentru România din 2015. Anterior el a fost multiplu medaliat european la juniori pentru Republica Moldova.

Recomandările redacției