Handbalistele Crişului îşi cunosc traseul semifinal

0
49

Sezonul regulat al diviziei secunde la handbal feminin se apropie de final. Campionatul e acum întrerupt, ca urmare a acţiunilor reprezentativelor naţionale, dar se va relua la începutul lunii aprilie, când se vor consuma şi ultimele trei etape. Deja se cunosc, în mare parte şi echipele calificate la cele două turnee semifinale, aşa că fetele de la Crişul Chişineu- Criş – pe locul 2 în seria D – îşi cunosc deja grupa.
Formaţia pregătită de Sebastian Tudor urmează să lupte pentru accederea la turneul final cu HCM Slobozia şi Dacia Mioveni – ambele câştigătoare de serii şi favorite la calificarea pentru ultimul act şi CSU Știința București, şi ea cu poziţia secundă asigurată în seria ei.
Altfel, handbalistele de la Crişul mai au de disputat trei jocuri în serie: pe 7 aprilie, la Reşiţa, o săptămână mai târziu cu liderul neînvins CSM Târgu Mureş şi apoi, în ultima rundă, în deplasare cu junioarele de la Minaur II Baia Mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.