Reprezentanții Consiliului Județean Arad anunță că intenționează să realizeze hărți ale principalelor trasee turistice din județ. Vor fi realizate astfel hărți  ale Drumului Vinului, circuitelor culturale, ecumenice, istorice și sportive din județ. Asta, în condițiile în care CJA a prezentat, recent, la Târgul Național de Turism de la București, programul City Break în Arad, care cuprinde principalele obiective din municipiu și județ.
„Facem un pas înainte în abordarea activităților de turism la nivel județean. Cartografierea traseelor cu cel mai mare potențial, actualizarea și întreținerea aplicației turistice pe telefoanele inteligente, vor confirma preocuparea noastră față de dezvoltarea acestui domeniu, față de prezentarea cât mai atractivă și corectă a Aradului. Ne propunem să lucrăm la acest proiect cu profesioniști, nu ne dorim să experimentăm, ci să oferim produse de cea mai bună calitate turiștilor interesați de Arad”, a declarat vicepreședintele CJA, Claudia Boghicevici.
(L.Ș.)

Recomandările redacției