Decis pînă-n pînzele albe pentru ca să pui şi io umărul la-mbutuşirea oraşului cătră Evropa măcar prin blazon dacă nu prin fason, m-am preumblat pe străzi ca să aflu o imagine cît mai cuprinzătoare pentru oraş, caracteristică pentru urbe şi definitorie pentru cîrmaciul ei spre culmile dezvoltării şi-ale progre­sului – şi-am aflat ce se vede-n „chi­puitură”. Ce nu se vede-acolo e un prichindel isteţ-foc, un copilaş de clasa a dooşpea îndrăgostit nebuneşte de folclor şi culegător de cîntece populare. Ţîncul de care zic şedea-n ailaltă ieri în ploaie (că ploua abraş afară), pe treptele Camerei de Comerciu şi de Industrie a Aradului (care industrie oare, că lipseşte precum aia a’ lu’ Caţavencu!), la două şchioape de groapa care sărise de nebună-naintea roţii, şi cînta cu foc (din fluier de soc), şi cînta cu drag (din fluier de fag), şi cînta duios (din gură, din fagot, din corn şi din contrabas – nu din contraboss!), o străveche baladă româ­nească dabstep cu influenţe rap, crap, treş, freş, preş, rock, pop, dop…, şi zi­cea cam aşa: „Dru-mu-ri-le noaaaaa-stre toa-teeee/ par-că aaar fi booooom-bar-da-teeee…”.
De-asta mă-ntorc şi zic: puneţi dom’le „chipul” ăsta pe stemă, pe emblemă, pe blazon şi pe ecuson, şi scrieţi mare, ca să poată ceti orice agramat (miniger sau nemineger), că „Mereţi bă d-aici, şi să vă repare drumurile parlamentarii pe care i-aţi votat, Măduţa şi Căprar, nu io, peizanilor! Ce strada Constituţiii mai vreţi, că drumurile d-aia-s făcute: ca să se strice, că doar n-or să reziste-o eternitate, bată-vă bucuriile să vă bată, că nimic nu rezistă timpului, şi dacă nu rezistă, io de ce să bag bani în gropi, mă? Ca să am de reparat după aia alte gropi cu alţi bani? Aud? Uite, mai bine le păstrăm pe-astea pe care le-avem, mai aşteptăm să se facă şi altele, le îngrijim cu grijă şi le sporim cu sopor, că bine zice bătrînii de la Gurabarza şi de la Gura Humorului şi de la Gurasada şi de la Gura Văii şi de la Gura, cutră!: că «Banii trece (dintr-un cont în altu’), da’ gropile rămîne pe veci şi nu trece, ba creşte», aşa că eo vă las o avere neperisabilă şi mereu crescătoare fără nici o inves­tiţie: gropile!, nerecunoscătorilor!”.
Şoferiţa de dincoace de aparatul de chipuit (că era şi ea pe-acolo), se tot văicărea că n-a văzut borta-n drum. De fapt nici nu trebuia s-o vadă, că n-avea ce căta gropoiul ăla acolo, că ăsta-i drum public, nu-i versant muntos, şi trebuia s-o vadă primarul sau oamenii primarului. Cum însă trupa asta se ocupă de orice altceva, numai de ce trebuie nu, a văzut-o roata – şi-a dat în ea, şi-a rămas acolo, în ploaie şi-n groapă, suspendată, cu tirantul stînga-faţă pe bordura delicată. Şoferiţa a rămas şi ea cu gura căscată, întrebîndu-se dubitativ-dilematic: oare să sudui sau să-njur?!?
Leacul a venit de la trei vlăjgani (nu primar, nu consilieri, nu şefi sau muncitori de la „Drumuri şi gropi”), care-au pus mîi­nile pe problemă: doi pe aripă şi-unu pe spoilerul-faţă, iar cînd cel de-al patrulea a răcnit suav „hai suuuuus!” şi-au încordat toţi trei muşchii şi bojocii, au săltat căruţa motorizată, au dat-o afară din locul bles­temat şi-apoi au spălat cu sudălmi calme, adînc simţite, obrazul de toval al primăriei. Le-am zis că primăria n-are obraz ci pereţi, aşa că m-au privit chiorîş, au ştipit spre mia­zănoapte-răsărit şi mi-au şuierat scurt: „Atunci nu scrie «al primăriei!»” – ceea ce, iată, şi fac: nu scriu al primăriei, nu scriu al nimănui, da’ de scris scriu.
Ce zici, dom’ primar: pui asta pe heraldica municipalităţii ca să ne cocoţezi oraşul la statutul de Tîrg-Capitală A Celor Mai Proaste Străzi Din Europa Civilizată Şi Din europa necivilizată?

Recomandările redacției