„Procesul de vânzare (…) se bucură de un real succes, fiind achiziţionate de către persoane juridice române şi străine, în perioada 17 iunie – 1 iulie, 61 de dosare de prezentare a activelor. Ţinând cont de solicitările repetate de decalare a termenului de depunere a ofertelor, din partea mai multor firme din Europa şi SUA, cereri motivate de termenul scurt pentru vizitarea activelor şi realizarea unor due diligence proprii, Hidroelectrica înţelege să prelungească termenul de depunere a ofertelor până la data de 11.07.2013, ora 16.00”, se arată într-un comunicat al companiei.

Astfel, plicurile cu documentaţiile de participare la licitaţie vor fi deschise la 12 iulie, o zi mai târziu vor fi anunţaţi ofertanţii acceptaţi, iar licitaţiile vor avea loc la 15 iulie. Compania de stat va vinde în cinci pachete cele 25 de unităţi, amplasate în judeţele Bihor, Cluj, Hunedoara şi Maramureş.

Microhidrocentralele sunt capacităţi de producţie a electricităţii cu puteri de până la 10 MW.

Hidroelectrica, companie deţinută de stat, mai are în portofoliu aproape 160 de microhidrocentrale. Între 2004 şi 2008 Hidroelectrica a vândut 81 de microhidrocentrale, pentru 60 milioane de euro.

Compania a intrat în insolvenţă în 20 iunie 2012, principalul motiv fiind vânzarea energiei la preţuri sub nivelul pieţei prin contracte preferenţioale încheiate cu „băieţii deştepţi”. La 27 iunie Tribunalul Bucureşti a hotărât închiderea procedurii de insolvenţă, însă decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel.

 

 

Recomandările redacției