Tânărul din județul Timiș care a furat o mașină la inceputul lunii iunie și a sustras mai multe bunuri din două autoturisme în urmă cu o săptămână, a revenit în vizorul Poliției, de data aceasta încercând să fure două portofele dintr-o mașină parcată. 

Potrivit reprezentanților IPJ Arad, în noaptea de 29/30 iunie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică au prins în flagrant un tânăr de 29 de ani, din județul Timiș, în timp ce sustrăgea dintr-un autoturism parcat pe Calea Romanilor două portofele cu documente și un card bancar.

În timp ce cobora din autoturism, bărbatul a fost surprins de polițiștii de ordine publică, având bunurile asupra sa. Acesta ar fi profitat de portierele neasigurate ale autoturismului și de obiectele lăsate la vedere, pentru a le sustrage.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind continuată documentarea acivității infracționale a celui în cauză. Cu toate acestea, procurorii nu au solicitat arestarea preventivă a acestuia pentru că, se pare că au fost retrase plângerile păgubiților, care și-au recuperat bunurile. 

Recomandările redacției