Hrezdac a debutat în Liga a II-a la nici 17 ani împliniți: „Presiunea a fost destul de mare, am încercat să joc cât mai simplu”

0
179

Denis Lucian Hrezdac e ultimul junior al „Bărânei Doamne” promovat în anti-camera primului eșalon fotbalistic. Nu vorbim despre un arădean, căci mijlocașul ce va împlini pe 3 noiembrie 17 ani e originar din Comuna Știuca din Timiș. Fotbal a jucat de mic pe maidan cu restul copiilor, iar prima sa legitimare a fost Vulturii Lugoj, la vârsta de 12 ani. A fost remarcat de antrenorul Tiberiu Turloiu, care l-a adus la Porto Bega, acolo de unde Hrezdac a fost luat de Sandu Gaica la UTA în urmă cu un an și jumătate.
Absențele lui Coulibaly și Matei l-au determinat pe Ionuț Popa să apeleze la închizătorul de 16 ani și chiar să-l țină pe gazon până la ultimul fluier al partidei cu Energeticianul. „Am fost foarte fericit când am aflat că voi fi titular. Am încercat să fac un meci cât mai bun și cred că mi-a ieșit, sper și în continuare să fac parte din lotul echipei mari și să joc. Înainte de meci, antrenorii mi-au spus să am încredere în mine, să joc ce știu și să nu am emoții. Chiar dacă ne așteptam să câștigăm azi, cred că până la urmă am obținut un rezultat bun. Ne-au condus cu 1-0 în prima repriză, iar noi am revenit destul de greu, pe final”, consideră blondul mijlocaș de la grupa de 2001, pregătită de Sandu Gaica și Adi Ungur.
Chiar și Ionuț Popa a remarcat la un moment dat că Hrezdac a fost chiar un punct de referință în jocul UTA-ei în special pe faza defensivă. „La un moment dat eram ultimul om și am simțit o oarecare presiune pentru că dacă pierdeam mingea, puteau să ne dea gol. De aceea, am încercat să joc cât mai simplu. E foarte greu să debutezi la 16-17 ani în Liga a II-a, am și jucat 90 de minute, e o presiune destul de mare. Sper, însă, că m-am descurcat”, a adăugat Hrezdac.
Mai mulți jucători crescuți de UTA au ajuns să evolueze la un nivel destul de înalt, cele mai elocvente exemple fiind cele ale lui Dennis Man și Adrian Petre, jucători care sunt cotați la milioane de euro și care au jucat un rol important în calificarea naționalei de tineret la campionatul european. „Bineînțeles că aș vrea să le calc pe urme celor doi jucători care au debutat la UTA la vârsta mea și să ajung la FCSB, ca Dennis Man sau la o echipă cât mai bună din străinătate. Dar, momentan vreau să îmi fac treaba cât mai bine la UTA și pe viitor să fac pasul mai sus. Modelul meu în fotbal e Mihai Pintilii de la FCSB, un luptător adevărat” , ne-a mai mărturisit tânărul utist.
Despre debutul lui Denis Hrezdac a vorbit și Ionuț Popa. „A jucat destul de bine, e mai lent, încă nu are ritmul Ligii a II-a, dar per total a făcut un meci bun. Probabil că va veni și rândul altor copii de 16-17 ani să joace”, au fost cuvintele antrenorului utist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.