Diagnosticat cu ruptură de ligamente în urmă cu două săptămâni, Denis Hrezdac a ajuns la „cuțit” la începutul acestei săptămâni. La prima vedere, operația tânărului mijlocaș a fost o reușită, iar, ieri, a fost externat de la Clinica din Timișoara.
Între 6 și 8 luni va petrece în afara gazonului juniorul „Bătrânei Doamne”, însă numărul de meciuri pe care le va rata e o necunoscută în acest moment, ținând cont de faptul că fotbalul e oprit total pe fondul pandemiei de coronavirus.
„Am ținut în permanență legătura cu Dennis, atât eu, cât și băieții. Este bine după operație, moralul îi este bun și-i vom fi în continuare alături așa cum putem, prin metoda online. Procesul său de recuperare va fi destul de complicat, e clar că această operație e o încercare în cariera lui Dennis. Dar e puternic și va trece cu bine peste tot, va avea sprijin necondiționat din partea clubului UTA”, ne-a mărturisit Laszlo Balint.
Aflat acasă, la Brașov, antrenorul „Bătrânei Doamne” se interesează zilinic despre starea de sănătate a jucătorilor săi, iar vești bune vin și dinspre fundașii late­rali titulari în debutul stagiunii.
„Stancu este ca și vindecat, doar că în această perioadă nu-l putem testa. Tomozei s-a ales și el cu o problemă la laba piciorului în Antalya, pauza asta
i-a prins bine din punct de vedere me­dical, este clar că, la reluarea antrena­-mentelor, vom fi cu toții apți, cu excepția lui Denis Hrezdac. De acum, e important ca nimeni să nu se îmbolnăvească cu acest virus periculos, însă asta le dorim tuturor suporterilor noștri, românilor în general. E nevoie de unitate și responsabilitate maximă pentru a trece cu bine prin această încercare grea”, a adăugat Gyuszi Balint.
Ultimul antrenament al „roș-albilor” a avut loc pe 13 martie, după care Federația Română de Fotbal a sistat orice activitate, mai ales după situația de urgență decretată de președintele Johannis pe 16 martie.

Recomandările redacției