Zicea Emil Cioran, şi bine zicea, că „Lumea asta nu merită să fie cunoscută”. Avea dreptate răşinăreanul prăbuşit în pesimism şi care s-a lepădat de Coasta Boacii pentru malurile Senei.

N-a fost ev istoric în care semizei de duzină să nu dea cu parul invectivei în zeii evului anterior şi-n zeii evurilor demult apuse, după cum n-a existat ev istoric care să nu-i trimită la ocne sau la galere pe cei care i se-mpotriveau.

Zisul ev istoric modern şi contemporan a început cu sîngeroasa şi criminala Revoluţie Franceză de la 1789, care-a-nceput la rîndu-i cu dărîmarea unui castel prefăcut în puşcărie (Bastilia). Puşcării au fost dintotdeauna, şi-au fost şi deţinuţi tot cam de-atunci, că mai întîi a fost deţinutul, şi-abia apoi s-a ridicat temniţa.

Cum nu mă interesează deocamdată nici găinarii economici, nici moştenitorii închipuiţi sau încornoraţii de-adevăratelea, apăs cu talpa plaivazului pe pedala politicii ca să mă ocup oleacă de priponiţii pe motive de idei.

După mersul istoriei, împotriva ideilor s-a luptat dintotdeauna cu sapa, cu baltagul, cu puşca, cu puşcăria…

Ca să nu mă lungesc aiurea, Feodor Mihailovici, cel căruia lumea-i spune doar Dostoievski, a fost băgat la zdup, comdamnat şi pus la zid numai fiindcă-i umblau prin cap idei socialiste – şi-a scăpat de moarte printr-o graţiere inexplicabilă, sosită c-o secundă înaintea comenzii mîntuitoare „foc!”; beţiv, afemeiat şi cartofor, Feodor Mihailovici nu făcuse nimic vrednic a fi pedepsit: doar bătea cîmpii în mod socialist.

Prin alte părţi, cei care nu erau pe placul numitului L’Ancien Régime erau trimişi ca oaspeţi în „castelul majestăţii noastre, La Bastille”.

Pe la noi, haiducii de stînga au umplut puşcăriile şi cimitirele domnitorilor fanarioţi, apoi au populat puşcăriile socialiştii utopici prigoniţi ba de liberali, ba de conservatori, ba de naţional-ţărănişti, ba de legionari, apoi a venit rîndul celor prigonitori să fie prigoniţi prin puşcării şi lagăre de foştii prigoniţi ajunşi la putere

Istoria e-un şir neîntrerupt de idei împotriva cărora s-a luptat cu sapa, cu puşca, cu puşcăria.

Tot pe la noi, s-a inventat de curînd o nouă armă de luptă împotriva ideilor: amenda. Scrii ceva sau zici ceva de bine despre cineva indezirabil? Pac amenda – şi-ncă babană! Că zici sau scrii adevărul nu contează. Contează doar că nemernicu-a fost comunist, sau s-a dat cu legionarii, sau a fost dictator, deci nu merită altceva decît blamul tuturor şi oprobiul public. (Remember: printre altele, mareşalul Ion Antonescu a fost învinuit, condamnat şi executat şi pentru c-a trecut Nistrul şi-a ajuns pînă la Don; cei care l-au împuşcat trecuseră şi ei de Carei – de-au ajuns pînă-n Tatra, dar pe ei nu s-au condamnat şi executat pentru „trecere de frontieră”. Totuşi, despre mareşal nu scriu, că-i indezirabil el şi iau amendă eu).

Să nu uit: toţi ăştia care-au votat şi-au promulgat legea asta au fost ori membri ai Partidului Comunist, ori membri ai Uniunii Tineretului Comunist sau ai Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti, ori Pionieri fruntaşi sau Şoimi ai Patriei Socialiste – şi-au devenit peste noapte capitalişti curaţi: nici usturoi ideologic comunist n-au mîncat, nici gura nu le pute-a dogmă stalinistă…

Cioran avea dreptate: cum să merite-a fi cunoscută o lume care provoacă greaţă?

Recomandările redacției