Igaş îl contrează pe Falcă: „Sediul Poliţiei de Frontieră nu poate fi cedat până nu suntem primiţi în Spaţiul Schengen”

0
142

igasFostul sediu al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră este în centrul unui scandal provocat de primarul Gheorghe Falcă, cel care a lansat în mod nejustificat, de mai multe ori, acuzaţii de tip politicianist la adresa deputatului Flavis Măduţa şi a prefectului Cosmin Pribac. Primarul îi acuză pe cei doi că se opun mutării  Şcolii Gimnaziale nr. 1 „Mihai Eminescu”, care funcţionează într-o clădire retrocedată, în imobilul care încă-i mai găzduieşte pe poliţiştii de frontieră.
Încă de la începutul anului, Falcă a declanşat războiul împotriva celor doi. Primarul a început prin a da vina pe reprezentanţii Prefecturii, susţinând că din cauza acestora nu ar fi fost elaborată hotărârea de guvern care ar fi consfinţit transferul clădirii.  „Noi nu putem să elaborăm o hotărâre de guvern, dar dacă dânşii vor să-i aju­tăm să o elaboreze, bine. Avem ne­voie de acel spaţiu, am căzut la un acord cu domnul prefect că vom da în schimb o altă clădire. Acum, pentru imobilul în care funcţionează Şcoala Generală numărul 1 plătim o chirie de peste 100.000 de euro comunităţii catolice. În centru nu mai avem alt spaţiu unde să putem construi o şcoală. Dacă lucrurile vor continua tot aşa, vom fi nevoiţi să în­cepem negocieri pentru a cumpăra clădirea unde funcţionează acum şcoala, cea ce înseamnă cheltuieli de ordinul milioanelor de euro din banii arădenilor. Cea ce nu spune prefectul este că în clădirea de pe strada Mărăşeşti au început să se facă lucrări de amenajare, de unde reiese că Prefectura n-are niciun interes ca acolo să se facă şcoală”, a declarat Falcă.
Asta, în condiţiile în care Prefectura nu a făcut decât să ceară la schimb o clădire decentă în care să poată funcţiona Poliţia de Frontieră.
Cu privire la Măduţa, Falcă susţine că i-ar fi pus beţe în roate pentru că ar avea anumite interese ascunse. Mai mult, primarul susţine că deputatul nu are nicio legătură cu realitatea administrativă, pentru că a solicitat ca Primăria să cumpere clădirea în care funcţionează şcoala. „Îl invit pe domnul Măduţa, cu drag, la şedinţele Consiliu­lui Lo­cal Municipal şi cu respect aşteptăm întâlnirea de la Prefectură cu par­lamentarii, pentru ca fiecare să-şi asume propriile responsabilităţi. Conform strategiei votate în unanimitate în Consiliul Local Municipal, inclusiv de consilierii PSD, PNL şi PC, s-a stabilit achiziţionarea sediului în care a funcţionat Poliţia de Frontieră, pentru a muta acolo activitatea Şcolii Generale 1, din actuala clădire. Din scrisoarea domnului Măduţa aflăm cine s-a opus primirii sediului Poliţiei de Frontieră, adică Măduţa şi consilierii PSD, care au ca strategie cumpărarea actualului sediu al Şcolii Generale «Mihai Eminescu», cu peste un milion de euro”, a declarat Gheorghe Falcă. Cu altă oca­zie, Falcă a transmis presei, printr-un comunicat că Măduţa a blocat preluarea clădirii. „Grație deputatului Măduță și a ipocritei sale preocupări pentru cheltuirea eficientă a banilor publici, Aradul a pierdut oportunitatea de a aduce fără costuri în patrimoniul local un imobil din zona ultracentrală a municipiului Arad pentru a rezolva problemele cu care se confruntă școala Mihai Eminescu”, s-a arătat, printre altele, în comunicat.
Igaş ar fi cedat clădirea doar în anumite condiţii
Faptul că primarul nu a făcut decât să arunce cu acuze gratuite în stânga şi în dreapta este demonstrat chiar de colegul său de partid, Constantin Traian Igaş. Fostul ministru de interne ne-a declarat că nici el nu ar fi putut aproba transferul clădirii în care a funcţionat Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră atâta timp cât România nu a fost primită încă în Spaţiul Schengen, iar acolo mai lucrează un număr important de oameni. „Sediul cu pricina nu va mai avea o utilitate pentru Poliţia de Frontieră doar atunci când vom adera la Spaţiul Schengen. Atâta timp cât lucrurile bat pasul pe loc, iar efectivele Poliţiei de Frontieră sunt la actuala capacitate, instituţia are în continuare nevoie de acel spa­ţiu, pentru a-şi putea desfăşura activitatea în condiţii optime”, ne-a declarat Igaş. Acesta susţine că şi-ar fi arătat toată disponibilitatea faţă de cererea autorităţilor locale, dar cu condiţia ca România să fi fost primită în Spaţiul Schengen. „Aş fi avut toată disponibilitatea să transferăm acel spaţiul către autorităţile locale, dar numai dacă acest lucru ar fi fost posibil ca urmare a aderării. Dacă am fi rămas la guvernare, în proporţie de 99,9% România ar fi fost acceptată în Spa­ţiul Schengen în septembrie 2012. Efectivele Poliţiei de Frontieră de la Arad ar fi fost astfel reduse, iar personalul care ar fi trebuit să plece ar fi primit alte sarcini în cadrul Poliţiei Române”, a mai spus Igaş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.