Impact frontal la ieșirea de pe autostradă; ambii șoferi, răniți grav

0
1226

Două autoturisme s-au ciocnit puternic la ieșirea de pe autostrada A1 spre Nădlac. În urma impactului, au rezultat trei victime, dintre care două rănite grav. Unul dintre șoferi a rămas încarcerat, fiind necesară intervenția echipajului de descarcerare a Detașamentului Arad. O ambulanță SMURD  și două aparținând Serviciului Județean de Ambulanță , au preluat victimele și le-au transportat de urgență la spital. Potrivit reprezentanților IPJ Arad, din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că aseară, în jurul orei 23.45, un tânăr de 26 de ani, din Nădlac, în timp ce conducea un autoturism pe DN7, înspre localitatea Nădlac, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani din Craiova. În urma impactului, a rezultat accidentarea gravă a celor doi conducători auto. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Șoferul de 34 de ani a suferit o luxație de șold stâng, contuzie de cot și genunchi, fiind internat la Ortopedie, iar cel de 26 de ani un traumatism toraco-abdominal, fracturi multiple și ruptură de splină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.