Impostura

0
227

Peste mai puțin de două luni se împlinesc 29 de ani de la Revoluție, însă vremurile pe care le trăim continuă să fie tulburi. Poate nu la fel de tulburi ca în 1989, anul în care Europa de Est a luat-o pe un alt drum decât cel pe care obișnuia să meargă, însă la fel ca atunci, oamenii au nemulțumiri profunde, foarte multe dintre ele perfect îndreptățite, nemulțumiri care sunt captate de „cei interesați”, pentru a fi folosite într-un fel sau altul. Uitându-mă puțin în urmă, la tot ceea ce s-a întâmplat în țară din Decembrie 1989 și până acum, stau să mă întreb, dacă pe lângă libertatea de exprimare și o anumită libertate economică, ce ne-a mai dus Revoluția? Primul răspuns care îmi trece prin minte acum este următorul: impostura. Impostura la toate nivelurile, de la vlădică la opincă. A nu se înțelege că România a devenit o nație de impostori. Departe de mine să cred acest lucru. Nici pe departe. Impostura însă a devenit posibilă, din cauza răsturnării acelei scări a valorilor pe care a fost construită societatea românească, și mai mult decât atât, nu a devenit doar posibilă, a devenit cu anii foarte vizibilă și s-a transformat într-o trambulină pentru tot felul de neaveniți care-și doreau să fie sau să dețină ceva și nu îi recomanda nimic, nici intelectul, nici vocea, nici talentul, nici pregătirea profesională, nici apetitul pentru muncă, nici cei șapte ani de acasă, și enumerarea ar putea continua la nesfârșit. Și ce au făcut atunci indivizii dornici să parvină cu orice preț? Au început să se infiltreze peste tot, prin tot felul de entități, să le căpușeze într-un fel sau altul, să obțină tot felul de diplome și grade profesionale deși, dacă ar trebui să dea un examen pe bune, nu ar fi capabili nici măcar să ia o notă de trecere. Totul, cu un singur scop, propria căpătuială. Sigur, a existat impostură și pe vremea comuniștilor, și în perioada interbelică, și în vremea lui Carol I, și în timpul lui Cuza, o spun istoricii, o spus ziarele vremii, o spun și scriitorii, dar parcă acum este prea de tot. Să fie de vină doar televiziunile, internetul și rețelele de socializare, care ne informează și câteodată ne dezinformează în egală măsură, cu privire la X, Y sau Z, care a obținut cutare funcție doar pentru că este amantul/amanta cuiva, sau doar pentru că a făcut pe vremuri afaceri cu cineva important? Sau impostura a devenit o condiție importantă pentru ocuparea anumitor funcții, fie că este vorba de funcții numite sau alese. Repet, nu cred că ar trebui să generalizăm, dar anumite lucruri ar trebui să ne dea de gândit. Nu de alta, dar o veche vorbă românească spune că „urciorul nu merge de multe ori la apă”. În plus, efectele negative ale imposturii se răsfrâng mai ales asupra celor conduși, decât asupra celor care conduc, cu toate că nici aceștia din urmă nu sunt feriți. În țară, rezultatele se văd, acum parcă mai abitir decât în anii ’90, când în funcțiile importante s-au cocoțat cei din eșalonul al doilea și al treilea al Partidului Comunist. Atunci, măcar partidul avea o rezervă de cadre bine pregătită, chit că lacunele de moralitate aveau să-și spună cuvântul ulterior.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.