În Arad iarba crește diferit, nu la sol, ci pe clădiri

0
269

Nu de mult timp se declara cum că Aradul este un oraș „verde“, ca mai apoi să se plângă jumătate dintre arădeni pentru că se taie și puținii copaci pe care îi are în realitate Arad. Lucrurile au continuat să se bată cap în cap pentru că era clar pentru toată lumea că, cel puțin la nivelul solului, noi nu deținem chiar atâția copaci încât să credem că avem un oraș plin de vegetație, cu aer curat și umbră la orice pas.

Așadar, aruncând o privire mai în detaliu la ceea ce ne înconjoară, un arădean a observat că de fapt noi ne-am înșelat și că vegetația există. Singura problemă pe care o avem este că ea există pe clădiri, chiar pe unele centrale, din Podgoria, crescută frumos printre crăpăturile care s-au format de-a lungul anilor în care nimeni nu și-a dat interesul să mai renoveze ceva ce se află într-un loc atât de circulat și evident.

Partea bună este că, dacă merge în același ritm și continuă să crească iarba de pe clădire, într-un timp foarte scurt vom avea umbră și oamenii nu vor mai trebui să se înghesuie în stația de tramvai aflată în apropiere.

Imaginea a fost postată într-un grup de pe facebook la care s-a și răspuns pe măsură, cu o ușoară ironie oferită de un arădean cu umor: „Copacul din imagine se numeste popular, oțetar și, tot popular acesta este simbolul pustușagului ! Oțetarul este în ultimii ani cel mai întâlnit copac din Arad !“, zicea N.M.

 

Sursa foto: Alin Tomoioagă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.