Ziua de 22 decembrie a fost una pe care Gheorghe Bănăţan, şeful de la Apă Canal nu o va uita prea curând. A fost ziua în care majoritatea liberală a Consiliului Judeţean a votat schimbarea. Este adevărat că s-a numărat de vreo cinci, poate chiar şase ori până  a ieşit… cum trebuie. Fapt este că social-democraţii nu au fost primii care s-au repezit să-l „mazilească” pe Bănăţan.  În acest sens, Florin Tripa a arătat care sunt motivele pentru care consilierii judeţeni PSD s-au abţinut la votul legat de schimbarea conducerii de la Apă-Canal. „Atât în comisii cât şi în plen am solicitat o serie de informaţii şi o argumentaţie solidă cu privire la schimbarea conducerii de la Apă-Canal şi cu privire la rapiditatea cu care s-a produs această schimbare. De-a lungul timpului, noi am criticat unele practici de la această societate, modul în care se fac angajările, salariile mari. Totuşi, noi am solicitat un audit la toate societăţile subordonate CJA, pentru a evalua obiectiv managementul acestora. Acest audit nu a fost realizat, pentru a vedea dacă se impune o schimbare de management. Mai mult, dacă se face o schimbare, trebuie făcută legal, să nu avem de suportat ulterior daune şi să avem decizii anulate de instanţe de judecată. Nu noi am făcut contractele de management al celor de la Apă-Canal, ci cei care acum vor să-i schimbe. Sunt câteva aspecte care sunt neclare, de exemplu în relaţia cu BERD, care ar trebui să avizeze orice reorganizare a societăţii, ceea ce din câte ştim nu s-a întâmplat. În aceste condiţii, totul pare o răfuială între grupări de interese. Nu cred că este normală o astfel de acţiune în forţă doar pentru că Gheorghe Falcă nu se mai înţelege cu Gheorghe Bănăţan. Nu trebuie să avem în vedere relaţiile între persoane, ci interesul arădenilor şi al societăţilor din subordinea Consiliului Judeţean. Având în vedere aceste aspecte, am decis să ne abţinem la vot”, a spus consilierul judeţean Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad.

Recomandările redacției