Mario Iorgulescu s-a trezit. Fiul lui Gino Iorgulescu și-a revenit după ce în urmă cu câteva zile medicii de la Spitalul Universitar de Urgență Elias, erau sceptici în legătură cu starea de sănătatea a acestuia. 

Mario Iorgulescu s-a trezit. Nu știe că a omorât un om

Se pare că miracolul și norocul sunt de partea lui Mario Iorgulescu. Conform redactia.ro, starea de sănătate a fiului președintelui LPF, se îmbunătățește. Potrivit unor surse din anturajul familiei Iorgulescu, Mario s-a trezit și a reușit să comunice cu părinții săi. Mario Iorgulescu își aduce aminte că a făcut accident, însă familia acestuia a căzut de acord să nu-i comunice momentan faptul că în urma accidentului provocat de el, un tânăr de 24 de ani a murit. Mai mult, conform sursei de mai sus, Gino Iorgulescu vrea să cheme un specialist în psihologie, pentru a-l pregăti psihic în momentul când va afla șocanta veste.

Fiul lui Gino Iorgulescu a produs un accident grav

În noaptea de sâmbătă spre duminică, Mario Iorgulescu s-a urcat la volanul unui Aston Martini, un bolid de câteva sute de mii de euro, și a accelerat pedala de accelerație până avea să se oprească într-o altă mașină, care circula, pe contrasens, regulamentar. Din nefericire, șoferul din cealaltă mașină, în vârstă de 24 de ani, tată a doi copii, a murit pe loc. Mario Iorgulescu a supraviețuit accidentului, acesta fiind transportat de urgență la spital. Timp de 10 zile, Mario a fost în stare gravă, iar medicii se așteptau în orice moment ca situația să se înrăutățească.

Mario Iorgulescu avea 0,80 g/l de alcool pur în sânge ar fi relevat probelor recoltate după accident. Astfel, fiul șefului LPF va fi acuzat și de conducere sub influența băuturilor alcoolice și poate primi de la 1 la 5 ani de închisoare. În plus, pe numele lui Iorgulescu este un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală, scrie redactia.ro. 

Recomandările redacției