Arădenii se pricep de minune la cheltuit sume mari de bani într-un timp foarte scurt. Așa, pentru că nu trece o zi fără să scoată o mulțime de bani din buzunar, șoferii de prin Arad au avut din nou de plătit amenzi.

Se pare că n-au avut nevoie de mai mult de 48 de ore ca să reușească să ia amenzi în valoare totală de 90.000 de lei. Astfel, în aceste două zile în care s-au abătut de la mai multe reguli de circulație, șoferii au rămas și fără permise de conducere.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 250 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 90.000 de lei, dintre care, nu mai puțin de 82 de șoferi au fost amendați pentru că se grăbeau foarte tare pe șoselele din oraș. Pe lângă aceștia, alți 168 de șoferi au fost sancționați pentru

Dintre acestea, 60 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 80 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reţinute 9 permise de conducere și un certificat de înmatriculare pe parcursul celor două zile.

Recomandările redacției