Mai multe locuri de promenadă, bibliotecă în natură, relaxare și evenimente în aer liber – asta le promite arădenilor, proiectul nou inițiat, de Consiliul Județean (CJA). Orașul urmează să aibă în sfârșit locuri amenajate pentru lectură, într-un ambient viu, în parcuri, așa cum au și alte orașe din țară. Arădenii care iubesc cărțile, vor plăcerea cititului clasic și vor să petreacă timp în aer liber – se vor putea relaxa vara aceasta. Proiectul „ Biblioteca Estivală” este inițiat de CJA și instituția din subordine – Biblioteca Județeană A. D. Xenopol, la inițiativa unor tineri care își doresc un oraș mai colorat și parcuri în care să ai parte de…mini biblioteci.

Astfel, biblioteca în aer liber, precum şi activităţi educative pentru copii, ori alte evenimente destinate și adulților vor fi fi deschise publicului în Parcul Copiilor (lângă Muzeu) şi în Parcul Europa (aproape de baza Constructorul).

Proiectul care ar urma să și pună în valoare parcurile din municipiu a fost prezentat de reprezentanții CJA, ai bibliotecii, în prezența mai multor tineri, într-o atmosferă destinsă, în parc.

„Este un proiect pliot, prin care aducem instituţiile în spaţii publice, apropiem tinerii de cultură într-un spaţiu deschis, plăcut. În cele două parcuri, arădenii au la dispoziţie cărţi de împrumut, vom avea activităţi pentru copii pe parcursul vacanţei, între 15 iulie şi 15 septembrie. Îi aşteptăm pe arădeni în număr cât mai mare! Iniţiativa face parte dintr-un proiect mai mare, prin care încercăm să creăm evenimente plăcute, să promovăm cultura şi să dăm posibilităţi de petrecere a timpului liber într-un oraş viu şi activ”, a declarat Sergiu Bîlcea.

„Biblioteca estivală“ vrea să trezească și să întrețină, gustul pentru cultură în rândul persoanelor de toate vârstele. Vara aceasta au fost înfiinţate două puncte de împrumut, însă autoritățile spun că au în plan să dezvolte acest proiect. Mai mult – potrivit lor, acesta ar face parte dintr-o strategie de viitor, de reamenajare a parcurilor de pe malul Mureșului. „Cei mai mici vor avea parte de o mulțime de programe conexe și jocuri interactive, menite să facă și mai plăcută călătoria prin lumea minunată a cărților. Astfel vor putea participa la felurite jocuri colective și de dezvoltare a  dexterității, la desenat pe asfalt, ateliere de pictură, improvizații și traduceri de povești. De asemenea, vor fi organizate ateliere de lucru manual și de origami. Nu în ultimul rând, vor putea asculta povești și participa la jocul «Scaunele muzicale»”, a spus Răzvan Cadar, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Punctele bibliotecii vor fi deschise cu o pauză, la orele amiezii.

(

Recomandările redacției