Tackacs

Vestea a venit ca un trăznet. Astăzi, o parte din arădeni, au  fost la cimitir  pentru a se închina amintirii lui Mihai Takacs. Mereu surâzător şi dispus la dialog, cu o jovialitate tonifiantă, sculptor şi pictor,  proprietar al unei galerii de artă în centrul oraşului, Mihai Takacs era implicat în toate întâmplările culturale arădene. Omniprezent în galeriile de artă, librării, în săli de spectacole, a devenit un obişnuit al cotidianului, pregătit pentru a gusta o glumă şi a răspunde provocărilor prin replici inspirate. A muncit şi călătorit mult, obţinând succese meritate. A ilustrat cărţi, a realizat coperţi de cărţi, fiind un apropiat al scriitorilor.

Pictor cu vocaţie al cărui har era susţinut de un travaliu imens şi o tenacitate demnă de invidiat, Mihai Takacs a prezentat oraşul, în ipostaze multiple, diurne sau anotimpurale, în perioade de calm ori intensă agitaţie. Ştia să construiască atmosferă, să realizeze din obiecte aparent statice, mişcare şi viaţă. Aceasta, deoarece, sursa artei sale ordonată în cotidianul architectural concret de mare bogăţie şi varietate al oraşului, ţâşneşte brutal din imaginaţie şi inspiraţie, într-o esenţializare deplină. În demersurile sale artistice Mihai Takacs lupta cu materia, volumele, nuanţele, echilibrul şi mişcarea într-o dialectică pe care o simţea ca nimeni altul. Transforma măsura, forma spaţială, volumul, ritmul şi alte principii care stau la baza ahitecturii, într-o împlinire spirituală. Dar, spre deosebire de arhitect a cărui operă, este fără corespondent în natură şi încorsetată în utilitar, Mihai Takacs, atunci când lucra, se simţea eliberat de aceste dogme. La nevoie, pentru a da mai multă personalitate modelului, el falsifica proporţiile, culoarea, simetria şi echilibrul static al imobilelor, construindu-şi pânzele pe principii exclusiv estetice. De remarcat este, de asemenea, faptul că Mihai Takacs era un colorist prin excelenţă iar arhitectura nu este pictură. Prima, întinzând culorile pe suprafeţe mult mai mari, rezultatul este mult diferit de efectul obţinut prin tablouri, unde fiecare nuanţă, cu gradul său de intensitate, provoacă alte sentimente. În opera sa Mihai Takacs, ne propune propria armonie coloristică, prin care ni se dezvăluie lumina ca valoare supremă.

De aceea, în sufletele noastre Mihai Takacs lasă o comoară pe care nimeni nu o va mai putea lua înapoi.  Aradul a pierdut nu numai un mare artist dar şi unul din cele mai adânci suflete, de care mai avea nevoie şi care mult prea curând a păşit pe marele drum al veşniciei. Din panteonul viu al artei, s-a mai desfăcut în aceste zile unul – Mihai Takacs.

Horia Truţă

Recomandările redacției