Pentru că nu a încetat activitatea când a fost „închisă” de Poliția Locală, o societate ce deține un salon de masaj în municipiul Arad a rămas fără veniturile acumulate în jumătate de an.

În urma unui control tematic efectuat în data 28.08.2019 de către Direcția Generală Poliția Locală Arad, o societate comercială cu sediul în Arad deținătoarea unui salon de masaj, a fost sancționată contravențional pentru încălcarea prevederilor OG.99/2000 actualizată și a fost dispusă măsura complementară de suspendare a activității până la data autorizării.

La începutul acestei săptămâni polițiștii locali cu atribuții în domeniul activităților comerciale, au verificat respectarea măsurii de suspendare a activității dispusă prin procesul verbal din data de 28.08.2019. S-a constatat că agentul economic nu respectă măsura suspendării activității, fapt pentru care s-a întocmit un proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor pentru încălcarea prevederile OG.99/2000 art.73, pct.23: ,,desfășurarea oricărui exercițiu comercial în perioada suspendării activității comerciale, cu amenda prevăzută la pct. 1 lit. a)-e), caz în care limitele minime și maxime se dublează, iar veniturile realizate ilicit în perioada dintre data suspendării activității comerciale și momentul constatării contravenției se confiscă și se fac venit la bugetul de stat.”

În acest context agentul economic a fost sancționat cu amendă și s-a dispus măsura complementară de confiscarea veniturilor realizate ilicit între data suspendării activității și momentul constatării, în sumă de 71.915 lei.

Referitor la sesizările transmise de arădeni privind continuarea activității societăților comerciale a căror activitate a fost suspendată de către agenții constatatori ai PMA, Direcția Generală Poliția Locală Arad informează că măsura suspendării este la rândul său suspendată după introducerea contestației în instanță și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

.

 

Recomandările redacției