În urmă cu aproximativ trei ore Detaşamentul de Pompieri Sebiş a fost aleratat pentru a interveni la un incendiu ce se manifesta la o magazie situată la parterul unui bloc.

S-a deplasat o autospecială de stingere, un ofiţer şi cinci subofiţeri dar datorită complexităţii intervenţiei a fost solicitată şi autospeciala de capacitate mărită a subunității.
În momentul sosirii echipajelor de intervenţie incendiul se manifest violent şi generalizat cu posibilitatea extinderii la apartamentele din bloc.

A fost luată măsura evacuării tuturor locatarilor din scara blocului. Incendiul a fost localizat și limitat fără a se extinde la alte apartamente şi stins după două ore de intervenție. În magazie erau depozitate cauciucuri, uleiuri auto, piese, stingătoare auto şi alte bunuri uşor inflamabile. Cauză probabilă a incendiului stabilită de pompieri este scurt circuit electric.

Recomandările redacției