UPDATE (ora 21.00): Incendiul este lichidat. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric. S-a scurtcircuitat ventilatorul care răcea centrala termică, centrala s-a supraîncălzit și s-a produs incendiul.
UPDATE (ora 19.00): Incendiul este localizat, se lucrează la îndepartarea materialelor de construcție din zona incendiului. A ars încăperea centralei termice, un atelier, o bucătărie și o cămară, aflate într-un singur corp de clădire.
UPDATE (ora 18.30): Incendiul este localizat, se continuă acțiunea de lichidare. Incendiul s-a produs inițial într-o anexă în care se afla o centrală termică și s-a propagat la casă (doar o încăpere). Casele în zona respectivă sunt compacte, s-a reuşit limitarea propagării datorită intervenției rapide și a sprijinului SVSU.
Un incendiu a izbucnit la o casă particulară și anexa aferentă în orașul Lipova. Incendiul se manifestă generalizat și intervin de la Secția de Pompieri Bârzava 2 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, în cooperare cu SVSU Lipova care intervine tot cu două autospeciale. Intervenția se desfășoară în acest moment. Nu sunt victime, însă există pericol de propagare către vecinătăți.