sanduDe astăzi, stadionul Gloria va găzdui Campionatul Naţional de Iarnă Aruncări Lungi. O întrecere prefaţată de o conferinţă de presă la care au luat parte: Sandu Ion, preşedintele Federației Române de Atletism, Constantin Mihail, directorul lotului olimpic de atletism al României,
Gheorghe Megelea, medaliatul cu bronz la aruncarea suliţei la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976 şi Ovidiu Moşneag, consilier local. Iată ce au declarat aceştia vizavi de eveniment şi nu numai:
„Aici la Arad sunt oameni inimoşi, iar atletismul are tradiţie în acest oraş. În acest moment sunt trei tineri sportivi, extraordinar de talentaţi, iar doi dintre aceştia pot fi văzuți concurând de mâine încolo, Raul Rusu şi Denis Both. Andrei Gag este în pregătiri pentru Campionatul European de la Praga. La Arad vor fi prezenţi 120 de atleţi, aproape tot ce are mai valoros atletismul românesc actual. Plus că acest concurs este un criteriu de calificare pentru europenele de aruncări lungi. Am speranţa că Aradul se va ridica la înălţimea aşteptărilor şi anul viitor vom aduce aici Campionatul European de aruncări lungi” – Sandu Ion.
„Este o bucurie şi îi mulţumim domnului Sandu Ion că a atras o asemenea competiţie la Arad. Cu această ocazie, facem botezul noului stadion Gloria. Va trebui să ne ridicăm la standardele propuse pentru ca Aradul să devină un oraş organizator de competiţii importante şi pe viitor” – Ovidiu Moşneag.
„Îmi face plăcere să mă aflu aici şi sunt onorat de invitaţia primită din partea Federaţiei”, a spus şi Gheorghe Megelea, cel care imediat după bronzul de la Montreal, a rămas în Canada. „Mă bucur că a început să se contureze o nouă echipă de atletism a României. Sunt convins că încă din acest an vom relua tradiţia cuceririi medaliilor la competiţii importante. Cât despre Arad, este unul din locurile de unde au plecat cei mai buni aruncători ai ultimilor ani. M-aş bucura, însă, ca din acest stadion să apară performeri şi în alte probe”, a încheiat Constantin Mihail.
Iată programul evenimentului:
Astăzi (seniori şi tineret): ora 10, ciocan (masculin); ora 11, ciocan (feminin); ora 12,30, disc (f); ora 13,30, disc (m); ora 14,30, suliţă (f); ora 15,30, suliţă (m);
Miercuri, 4 martie (juniori mari): ora 10, ciocan (m); ora 11, ciocan (f); ora 12,30, disc (f); ora 13,30, disc (m); ora 14,30, suliţă (f); ora 15,30, suliţă (m);
Joi, 5 martie (juniori mici şi cadeţi): ora 10,30, ciocan (m); ora 11,15, ciocan (f); ora 12,30, suliţă (m); ora 13,15, suliţă (f); ora 14, disc (m); ora 14,45, disc (f).

Recomandările redacției