Începe instruirea preşedinţilor şi locţiitorilor de secţii de votare

0
178

instruiriPreşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale au fost aleşi. Miercuri, 14 mai,  la Tribunalul Arad s-au desemnat prin tragere la sorţi persoanele care vor ocupa funcţiile de preşedinte şi locţiitor, în birourile electorale ale secţiilor de votare amenajate în vederea scrutinului din 25 mai pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European. La începutul săptămânii viitoare, preşedinţii şi locţiitorii vor participa la şedinţe de instruire, în cadrul cărora li se vor prezenta aspectele legislative de care trebuie să ţină seama în activitatea lor. „Organizarea alegerilor europarlamentare din 25 mai decurge fără probleme, s-a respectat în totalitate graficul aprobat prin Hotărâre de Guvern. Săptămâna viitoare vom desfăşura în colaborare cu Biroul Electoral Judeţean Arad instruirea preşedinţilor şi locţiitorilor, precum şi alte activităţi organizatorice necesare pentru a asigura desfăşurarea corespunzătoare a scrutinului în conformitate cu atribuţiile legale ce ne revin”, a susţinut Cosmin Pribac, prefectul judeţului Arad.

Preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare vor fi instruiţi după un program stabilit. Aceştia vor fi anunţaţi telefonic despre desemnarea lor în funcţie, urmând să li se comunice şi data sesiunii de instruire la care trebuie să participe. Programul sesiunilor de instruire este disponibil în documentul ataşat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.