La ţară-au înflorit salcâmii-a doua oară

şi file de petale se ning şi se scoboară.

În cele ce urmează vom deşira ghemul unei zile de început de răpciune la Sintea Mare.

Momentul de acasă la Bace Toghiere

Sunt câteva condiţii pe care, dacă vrem să întreprindem ceva, trebuie să le urmăm, şi anume alegerea, pasiunea, dragostea, apoi ne înrolăm şi ne orientăm să nu ne rătăcim.

Ca să-ncepem, vom spune că totul la Sintea  Mare, la casa cu numărul 87, a fost de o încărcătură personală aparte, iar când ne răscolesc memoriile e semn că plânsul e o imensă vioară. Iată cum ne-a întâmpinat gazda noastră: „În viața noastră, fiecare dintre noi avem momentul temerii ca viața să nu se oprească în loc, să nu se cuibărească timpul care va șterge gânduri neîmplinite; de aceea, prin ceea ce se va făptui aici, consider că una din misiunile mele va prinde contur. Obiectele plantate în muzeu au fost scoborâte din podu’ cășii,  și altele, multe, așteaptă a fi selectate și ordonate”.

Cu o discreție aparte, primarul Erdos Valentin a răspuns: „Muzeul de azi este o călătorie în timp. Este dovada sacrificiului, a timpului material care l-a măcinat pe părintele Hodrea. De azi, comuna Sintea Mare înscrie un punct turstic de o mare încărcătură emoțională. Aștept un alt moment: acela de a ne cere nouă, comunității, un teren pentru a construi acolo, la o altă dimensiune, spațiul de aici”.

La Casa Muzeu Etnologic Gheorghe Hodrea am găsit dragoste, iar în pădurea de salcâmi liniştea unui paradis rural din care ne luam respiraţia celestă. Aici ingeniozitatea a luat locul imposibilului. Aici vor fi peste timp florile, spicele, frunzele și zăpezile unui timp domesticit, de la cultura imaterală, iată, cultura materială însufleţită de mintea, mâna și iscusinţa părintelui diac. dr. Hodrea Gheorghe, brand de Crişana, Bace Toghiere, cu miez de prună piersicată, în crisalida tulpinilor vremilor.

Aproape de stupi, de curte, de ograda casei părinteşti, i se scutură zâmbind truda nemistuită. Ştiam de foarte mult timp despre acest îmbietor proiect, ne-am răcorit cândva acolo, la umbra salcâmilor cu gust de miere, şi ne-am răspândit lumina genelor peste întunerecul altor apuse clipe.

Am văzut, apoi cum vijelii s-au aprins la picior de gospodar care nu a dorit să renunţe la a face şi a stâlpi ceva acasă, pe când un trecător îşi va rosti din mers rugăciunea, pentru ca gazda, de-acum nu numai cu părinţii, cu familia, ci şi cu artefactele, să îşi adune forţele spre a merge mai departe. Pentru cine? Cine ştie?

Credem că e aici puţinul slavician al interiorului fiinţei sau forţa omenească sau firea binelui, a sinelui, de a munci şi pentru alţii. Oricum, am consemnat toate spre a îndemna să nu trecem cu vederea şi sub tăcere ceea ce alţi semeni construiesc nu pentru a îmbăta cu iluzii, ci pentru a ne ajusta la o realitate existenţială deja făptuită.

Trei într-unul – sau poveste de o zi pentru o altă zi! Nu!  Nu se vor încărunţi vremelniciile! Iar când feţele părinţilor au fost luminate de neistovita treabă, lupta lor semăna şampanie! Apoi s-au deschis ferestrele soarelui şi porţi nezăvorâte de Casă Muzeu sclipeau de gust şi must sintean.

Aici s-au lansat două cărţi în acte, scene şi file, aici s-a jucat teatru – Internetu’ și sătenii – comedia del arte via Sintea Mare! Scoborâtă pe umor sătesc și comic de situație și de limbaj, din alt secol, 16, mai aproape de suta anilor, de Centenar.

Aici nimic nu s-ar fi putut înfăptui dacă ele, cărţile, nu visau să fie împrumutate prietenilor, mulţi veniţi, căci ele, cărţile, ne ridică din viaţă înspre o altă lume.

Aici s-a scris povestea mai multor poveşti cu mama, cu tata, cu neamuri şi familie, cu actori: lângă butoi! Câtă cumsecădenie! Până şi păsările din salcâmi stăteau în cuibul lor; aveau aripi şi ar fi putut zbura, dar e semn că le-a plăcut să nu strivească liniştea.

De-acum nu se va putea intra încălţat în fotografii, obiecte sau busuioc. A fost cumva o călătorie care va continua? Cu siguranţă da, însă trebuie să privim cu alţi ochi peisajele.

La taina sfințirii troiței

Soborul de preoți prezenți la săvârșirea atâtor taine bisericești, rânduieli demne de închinăciune, s-a referit la data la care au avut loc acestea, și anume începerea anului bisericesc și onomastica sfintei cu numele Marta și Dominic cel Mic. Răspunsurile la oficierea tainei  sfințirii au fost date de prof. Paul Krizner, dar și de mulțimea adunată, înveșmântată în straie locale, de stat sau populare, în timp ce, cu smerenia clipei, se săruta crucea de mir, de busuioc, de sfântă îndurare.

Troiţa de-nchinăciune şi plecăciune! Va fi un alt timp de-acum, amestecat cu semnele Sfintelor Taine!

Aroape de răsăritul tandru al mânurilor împreunate! Iar fiecare bătaie de inimă va zidi poema casei Cu iz de fericire. Iar dacă vom privi la spectrul culorilor, vom desluşi secretele ziditorului de frumuseţi părinte dr. diac. Hodrea Gheorghe. Şi, dacă nu cerem prea mult, am cere respect pentru fericirea de azi, din care se zăresc atâtea drumuri.

Piesă de teatru, actori, cărţi, neamuri, teatrul, cel mai mare, dar făptuit! Şi cele două cărţi: Teatru, vol. I, și Unchioaia Persâda și zgoditu vremii, vol. IV.

Aici, acolo, acasă sunt patrafire de dor! Cu ocol de Răsărit! Uman! Pentru o zi, noi, cei prezenţi, am devenit ucenicii strunei salcâmilor şi mucenicii stâpânirii casei. Bucurii depline vor chicoti ţâşnind din forfota serilor de tomnă, a Pace! Divină!

Acolo, la Sintea, troiţa a îmbrăcat tiara cununii lângă un drum, o casă… ca o încăpere mare mare.

Să ne păzească! Acolo actorii au jucat în amfiteatrul cu zvon de mure de pădure! 

Momentul goștilor

Suntem convinşi că nimeni, pentru o vreme, nu va renunţa la fericirea zilei, la cărţi, muzeu, artă scrisă de Bace Toghiere, muzeu cu scame trandafirat-lavandice, iar din naftalina sufletelor vom aplauda frenezia minunatei zile hodriene! Iar troiţei cuvine-se a-i da ultima sărutare! De călător, trecător! Să nu ne topim de aburii discreţi ai păcatelor, iar părintelui a-i mulţumi pentru sfaturi: „Fiecare lucru la vremea lui!”.

Au rostit laudatio despre jertfelnicia arh. dr. Hodrea Gheorghe, scriitor în grai, vorbitor la lăcruța vorbitoare, Radio Timișoara, noator de specii literare, creator de texte muzicale, interpret și cântăreț, colecționar, profesorul Sălcuță și alte multe identități care i se ascund de sub pălăria vremurilor în cloapele zilelor, Puiu Emilian Valea, prof. Horia Truță, Bace Toghiere al satului, o portavocea din fundu gredinii, țăranul cu o pledoarie înspre domnii răsmutați la oraș, prof. dr. Anton Ilica, Ardelean Ioan Alexandru, Lucia Bibarț, actorul Ionel Bulbuc – director al Centrului Cultural Județean Arad.

De fapt, i-au fost înmânate și Diplome de Excelență din partea Clubului  Colecționarilor, prin domnul Puiu E. Valea, și din partea Galeriilor Turnul de Apă, prin domnul Horia Truță.

Un moment savuros, ad-hoc, l-a constituit interpretarea dialogului umoristic Bace Toghiere gosc la Baci Ghiuri a lu Hămfău, la Macea.

Momentul concluziilor

E semn că goștii, peste o sută de persoane, adunați în altarul casei părintești, cu zvon de clopot, din lămpașe tricolore, la aromă de busioc tămâiat, nu au plecat cu brânca goală; au luat plicul de la poartă, împachetat cu migală, cu cărți, vedere și multă apă, din care se vor adăpa multă vreme prin toate întâmplările spiritual-culturale de mare virtute românească.

E semn că ploaia care va veni va binecuvânta casa, muzeul rural, pe unchioaia şi internetul, iar soarele va îmblânzi raze de clopot de troiţă la margine de uliţă şi va tremura pământul a pace şi fără regret, a învăţătură de părinte înspre propria sa desăvârşire, iar pentru părinţi va domni serena linişte cu toţi cei dragi, peste ierburi se vor aşterne ţoalele dorinţilor împlinit-năvălite. Fie bine toate primite, părinte, căci pe curând vom reveni cu alte note – de lectură, din patrafirul uni zile mari, de acas de acasă a dumitale, fiu al satului!

Florica R. Cândea

Recomandările redacției