gloriaEchipa din Micălaca a mers „ceas” până vinerea trecută când Frontiera Curtici s-a mobilizat exemplar la debutul lui Dorel Mutică pe banca tehnică și a „smuls” remiza. Întâmplător sau nu, primul rezultat negativ al sezonului pentru „tramvaiști” a venit la finalul unei săptămâni de incertitudine, când jucătorii așteptau să încaseze încă un salariu restant.
Primul a fost luat înainte de deplasarea de la Zăbrani, iar cel de pe luna iulie nu a fost luat nici la această dată. „Ni s-a spus că joi sau vineri ni se vor rezolva problemele.  Nu putem ascunde faptul că jucătorii au fost puțin afecatați la meciul cu Curticiul de incertitudine și de aici și prestația slabă din prima repriză. După pauză, ne-am revenit, am avut ocazii, am ratat și din 3 metri, dar nici nu ni s-a dat un penalty clar ca lumina zilei. Pur și simplu, arbitrul nu a dorit să arate punctual cu var, căci de văzut sigur a văzut faza. În fine, am egalat destul de târziu, în mi­nutul 85, căci dacă mai era de jucat măcar un sfert de oră sigur am fi mai marcat odată. Dar, până la urmă, am rămas pe primul loc și asta e cel mai important”, a punctat Costel Bogoșel.
Antrenorul „galben-albaștrilor” speră să nu aibă probleme de motivare a jucătorilor înaintea dificilei deplasări de la Chișineu Criș. Bogoșel nu uită că stagiunea trecută chiar a debutat cu o înfrângere pe malul Crișului Alb, iar teamul lui Lucian Ciba e în formă și în acest debut de sezon. „Ne așteaptă un meci greu la care trebuie să ne conectăm 100% dacă vrem să obținem o victorie. Din păcate, ne va lipsi Topai, iar pe postul de fundaș dreapta suntem puțin descoperiți. Am improvizat cu Daniel Dan și nu a ieșit tocmai bine. Trebuie să găsim o soluție acolo până sâmbătă”, a adăugat Bogoșel.

Recomandările redacției