Interviu cu Gheorghe Feieș, primarul orașului Sebiș

– Domnule primar, orașul Sebiș se află într-o continuă dezvoltare. Și când spunem acest lucru, ne referim atât la orașul propriu-zis, cât și la satele aparținătoare. Acest lucru se vede cu ochiul liber. Oamenii spun că acest lucru se datorează în primul rând actualei administrații, care acordă o atenție sporită tuturor localităților.
– Da, este adevărat. Nu am fost aleși să ne ocupăm doar de problemele oamenilor din Sebiș, ci și de cele ale locuitorilor din localitățile care aparțin din punct de vedere administrativ de Sebiș. Parcă nu pot să mă duc la sediul Primăriei, până nu dau un tur prin oraș sau prin satele noastre, Donceni, Prăjeşti, Sălăjeni și Prunișor. Astfel, aflu de la fața locului ce trebuie rezolvat și putem acționa în consecință.
– A mai rămas mai puțin de o lună și jumătate din acest an. Cum veți încheia anul 2017, aici la Sebiș?
– Eu zic că bine, dar se putea și mai bine, dacă am fi avut bani, că avem multe proiecte. Dar aceasta este viața, cu urcușuri și coborâșuri, însă noi mergem îna­inte. O parte dintre obiective le-am realizat, ceea ce dovedește, încă o dată, că nu stăm cu mâinile încrucișate, așteptând să ne cadă ceva de undeva. Am căutat să punem în practică programul anual de modernizare, astfel încât să cuprindem toate sectoarele și investițiile, luând în considerare doleanțele cetățenilor.
– Puteți să ne enumerați, pentru cititorii noștri, câteva dintre realizările administra­ției locale?
– Cu siguranță. În primul rând, aș vrea să vorbesc despre asfaltarea a 25 de kilometri de drumuri. A fost un proiect de asfaltare a străzilor din Sălăjeni, Donceni, a drumurilor către cimitirele din Sălăjeni, Prăjești și Prunișor și bineînțeles de asfaltare a zece străzi în Sebiș. Aici, la Sebiș s-a mai intervenit pe carosabil, unde s-au mai executat lucrări de reparații, tot prin asfaltare. De asemenea, am reabilitat sala de sport a liceului, am amenajat trotuare noi prin pavare, la Sebiș și Prunișor, unde s-a pavat zona bisericii ortodoxe. Mai mult, am început reabilitarea parcului din spatele Primăriei, unde am amenajat aleile și am amplasat mobilier urban, suplimentând locurile de joacă pentru copii. Din păcate însă, furtuna din 17 septembrie a distrus multe, făcând praf parcurile. În plus, am continuat lucrarea l aconstrucția noului pod peste Valea Dezna, am reabilitat acoperișurile liceului și spitalului din Prăjești, care au avut de suferit tot din cauza furtunii. Tot la spitalul de la Prăjești am făcut stația de epurare.
– Despre planurile de viitor ce ne puteți spune?
– În primul rând vrem să extindem spitalul orășenesc din Sebiș, vom demara lucrările de renovare la clădirea Muzeului Orașului Sebiș. Vrem, de asemenea, să refacem parcurile. Așa cum ați putut vedea, am toaletat arborii care au fost rupți, am încercat să le dăm o formă, pentru a-și forma cât mai frumos coroana. În ceea ce privește mobilierul distrus, vrem să-l înlocuim, și urmează să refacem și aleile care au avut de suferit de pe urma furtunii, care ne-a dat serioase bătăi de cap. Putea să fie și mai rău, dacă furtuna ținea mai mult, însă din fericire s-a oprit după doar câteva minute. A fost un mare noroc că nu a continuat, altfel ar fi urmat o catastrofă.
–  Vă mulțumim.

Furtuna a făcut prăpăd în parcuri
Furtuna care s-a abătut în această parte a țării pe 17 septembrie a făcut prăpăd în zona Sebiș-Moneasa, producând numeroase pagube materiale atât cetățenilor, cât și instituțiilor, urmele furtunii văzându-se și acum. După potolirea stihiilor, localnicii ne-au povestit că au crezut că vine potopul. În anumite locuri, totul a fost pus la pământ, cum s-a întâmplat la Moneasa. Mai mulți arbori seculari au fost retezați…
Pentru a încerca să vină în sprijinul oamenilor, primarul Gheorghe Feieș a convocat, în câteva minute, Comitetul pentru Situații de Urgență și s-a ieșit pe teren pentru decongestionarea străzilor și drumurilor.

Recomandările redacției