lipopauCele mai apropiate prim-divizionare județene de pe Valea Mureșului și-au luat pulsul încă din runda a doua, cu gazdele din Lipova pornind mari favorite.  Ploile căzute ieri noapte au îmbibat terenul cu apă în câteva porțiuni, ceea ce nu a fost pe placul „șoimilor” obligați să construiască și să atace mai mult în căutarea unei victorii de moral înainte de deplasarea de la Cermei.  De cealaltă parte, Păulișul
s-a apărat atent pe două linii, dar a și inițiat câteva contraatacuri pe­riculoase. Totul a început cu un moment de reculegere în memoria lui Sandu Ștei, fostul fotbalist al Lipovei decedat într-un tragic incident de vânătoare.
Defert a avut pentru prima oară treabă în minutul 10, la șutul de la distanță a lui Ghergar, însă  oaspeții au echilibrat rapid contul ocaziilor. Bruț a scăpat singur în careu, dar Trifoi a ghicit traiectoria șutului și a respins. Ocazia primei părți i-a aparținut lui Dolga, care, aflat singur singurel în 4 metri a reluat cu latul pe lângă poartă centrarea lui S. Popa. Periculos a fost și „capul” lui Balint, puțin pe lângă, după centrarea lui R. Popa. Nici Trifoi nu a șomat, căci Cosmin Gîlcă a trimis frumos spre vinclu din lovitură liberă, iar „Tery” s-a întins pentru a respinge peste transversală. De menționat că au fost două-trei ocazii în care nervii gazdelor au cedat, în special ai celor de pe bancă în frunte cu președintele Radu Pop, care au acuzat lipsa de reacție a „centralului” Burza la intrările bărbătești ale vizitatorilor.
Prima parte a mitanului secund a fost dominată de echilibru, jocul animându-se puțin după schimbările făcute de pe margine. Ghiță chiar a intrat bine în joc și, în minutul, 68 l-a driblat scurt pe Ambruș, dar Mariș a alunecat la timp blocându-i finalizarea. Faza meciului s-a consumat în minutul 72. Bercu a centrat excelent de pe dreapta, Radu Popa  a plonjat   la 12 metri, dar lovitura sa de cap a întâlnit bara la colțul lung. Nici Sergiu Popa sau Bercu nu au cadrat șuturile la colțul scurt, în timp ce Ghiță nu a lovit corect mingea cu capul la ultima fază a meciului.
Bineînțeles, ultimul fluier al meciului a adus bucurie în tabră vizitatorilor și dezamăgire în cea lipovană, care înregistrează prima sincopă stagională.
Formații:
Lipova: Trifoi – Dolga, L. Calancea, Pașcu, Denuț (67 Avram) – Ghergar (86 Radu), Cati, Bercu, S. Popa – R. Popa, Balint (67 Ghiță).
Păuliș: Defert – E. Calancea, Mariș, Suciu, Ambruș – Bruț, Țepeș (72 Mițiți), Rus, Cervenschi – C. Gîlcă – Sarvici (85 Ștefan)
Arbitri: Cristian Burza – Flavius Dreghici, Sebastian Tomuța. Observatori AJF: Dan Ologeanu, Daniel Scridon

Recomandările redacției