Îndemnați și însoțiți de preot, copiii i-au vizitat bătrânii de la „Centrul pentru persoane vârstnice “ din Păuliș

0
113

popa 1

Recent, batrânii de la „Centrul pentru persoane vârstnice” din Păuliș au primit cu bucurie vizita unor copii. Astfel, în perioada postului, copiii ce fac parte din proiectul „Alege Școala” au vizitat – la inițiativa preotului Daniel Ungur și în colaborare cu profesorul de religie Florin Bej – „Centrul pentru persoane vârstnice”, susținând și un scurt și frumos program artistic cu temă religioasă. Copiii le-au oferit bătrânilor și mici daruri confecționate chiar de ei: felicitări în formă de floare și dulciuri. Deosebita acțiune și frumosul miniprogram au reușit să aducă iar zâmbete pe chipurile celor 16 vârstnici instituționalizați dar și lacrimi de emoție și bucurie. Ei au simțit căldura sufletească și dragostea cu care le-a fost oferit acest frumos cadou, apreciind darurile primite dar mai ales prezența copiilor.

Preotul Daniel Ungur, coordonatorul Centrului pentru Tineret din Păuliș a precizat: „am realizat acțiunea cu copiii pentru a aduce bucurie în sufletele acestor bătrâni. Lipsa familiei le produce supărări iremediabile, pe care nimeni nu le alină, dar un zâmbet de copil și o privire caldă îi poate face să mai uite puțin de supărări”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.