Independenţa energetică

Mai sunt câteva zile până la declanşarea campaniei electorale pentru alegerea preşedintelui ţării. În această perioadă spaţiul public ar trebui să fie cucerit de o serie de dezbateri pe teme politice, economice, sociale şi culturale prin care candidaţii să îi informeze pe alegători despre strategiile pe care le au în vedere pentru propăşirea patriei şi pentru creşterea nivelului de trai al fiecăruia dintre noi. După care, în ziua votului, fiind pe deplin informat, alegătorul cumpăneşte între ofertele electorale propuse şi pune ştampila în căsuţa candidatului care i s-a părut a fi cel mai credibil şi în care se regăseşte a fi cel mai bine reprezentat. Ţinând cont de actuala conjunctură politico-economică a regiunii sud-est europene, cele mai fierbinţi teme electorale pe care distinşii candidaţi la funcţia de şef al statului ar trebui să le dezbată ar fi cele legate de securitatea naţională şi de independenţa energetică a României. Cu toate acestea, pe ecranele televizoarelor se poartă – de dimineaţa, până  noaptea – discuţii sterile despre „ofiţerii acoperiţi” şi
despre Bercea Mondial. N-am auzit nicio dezbatere serioasă despre exploatarea gazelor de şist şi despre forarea la mare adâncime pe platoul continental al Mării Negre, măsuri care ne-ar asigura independenţa energetică faţă de gazul rusesc şi
ne-ar propulsa în poziţia deosebit de confortabilă de ţară privilegiată a întregii zone central şi sud-est europene. Ne-a dat bunul Dumnezeu tot ceea ce ne trebuie pentru a putea trăi civilizat, iar noi preferăm să spargem seminţe în faţa televizoarelor şi să ţinem capul de afiş în ceea ce priveşte consumul de alcool de slabă calitate pe cap de locuitor. Avem asigurată cantitatea de trei sferturi din necesarul de gaz metan din producţie proprie, astfel că acoperirea întregului necesar ar reprezenta doar un joc de copii pentru orice investitor strategic, pe care l-am putea controla din toate punctele de vedere în ceea ce priveşte respectarea normelor de protecţie a mediului. Nu ne aflăm în situaţia vecinilor noştri, care sunt dependenţi în totalitate de gazul din import şi nici nu pot visa vreodată la o independenţă energetică totală. Copiii noştri au început anul şcolar fără abecedare, iar noi ne prefacem într-atât de „ecologişti”, încât refuzăm să acceptăm exploatarea aurului la Roşia Montană. În schimb, umplem apele râurilor de pet-uri şi toate locurile publice sunt pavate cu coji de se­minţe de bostan sau de floarea-soarelui. Ne împo­trivim prospecţiunilor pentru depistarea gazelor de şist, dar jefuim ca nişte criminali de cea mai joasă speţă pădurile patriei, producând alunecări de teren şi dezastre ecologice ireversibile. Speriem lumea cu „otrăvirea apelor subterane prin forarea după gazele de şist”, dar aruncăm milioane de tone de pesticide şi de erbicide peste terenurile agricole, refuzând cu obstinaţie să utilizăm tehnicile moderne sau să susţinem producţiile ecologice. Acestea ar fi doar câteva dintre temele de dezbatere care ar trebui să stea în atenţia candidaţilor la preşedinţia României, deoarece o ţară pe deplin independentă din punct de vedere energetic ar atrage investiţii străine extraordinare, care ar crea locuri de muncă şi ar contribui la creşterea nivelului de trai al tuturor cetăţenilor.