În 2018, industriei de apărare i-au fost acordate 69 de milioane de lei pentru investiţii, de peste trei ori mai mult decât în 2017 şi de peste patru ori mai mult decât în 2016 se arată într-un raport al Ministerului Economiei.
Conform datelor astfel centralizate, suma acordată industriei de apărare în 2017 a fost de 18,45 milioane de lei, în 2016 s-a ridicat la 16,5 milioane de lei, iar în 2015 la 173 de milioane de lei.
În raport, Ministerul Econo­miei a mai inclus Memorandumul de înţelegere dintre Ministerul Economiei, Compania Naţională Romarm şi General Dynamics European Land Sistem, cu scopul realizării a 227 de transportoare 8×8 PIRANHA 5, conform Mediafax.
Raportul a mai inclus, de asemenea, şi acordul dintre compania americană Lockheed Martin şi Romaero, care transformă România în gazda Centrului Regional de echipare şi întreţinere a elicopterelor Black Hawk pentru Europa Centrală.

Recomandările redacției