Ineuancele au pierdut restanța cu Craiova

0
31

Amânată din cauza faptului că jumătate din lotul celor de la CS Ineu a acuzat o gripă, partida din cadrul etapei a VI-a Ligii I Feminin la fotbal dintre craiovence și zărăndance s-a disputat ieri dimineață. Starea terenului a fost deplorabilă, astfel că s-a jucat extrem de puțin fotbal. Totuși, gazdele aveau să câștige cu 5-1, după 3-0 la pauză, golul de onoare al Ineului fiind reușit de Alice Cociuba.
„Am jucat pe orezărie, mingea plutea în bălți, dar până la urmă aceleași condiții le-au avut și gazdele. Din păcate, de data aceasta nu am fost niciun moment în joc, dar asta și pentru am suferit puțin la omogenitate. Am avut două fete noi, ne-a lipsit Iza Dragoș, iar portarul a apărat într-o mână timp de o repriză, accidentându-se la o fază din prima repriză. Păcat de rezultat, dar mergem mai departe”, ne-a mărturisit Cosmina Nicodin, antrenor și jucător la CS Ineu.
Măcelaru – Paven, Nicodin, I. Longa, Preală – A. Cociuba, Haida, Covaci, Cozac – A. Longa – Vamanu a fost echipa aliniată de ineuance în Oltenia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.