ineu41Un gol primit la mijlocul reprizei secunde, la capătul unei faze fixe, i-a condamnat pe zărăndani la înfrângere în amicalul cu divizionara secundă maghiară, Elore Bekescsaba. Rezultatul a fost mincinos și asta pentru că Ineul a avut ocaziile sale de a înscrie, prin Mașniță, Boldizar, Purece, Stănaia și Kocsis, însă lipsa de concentrare la finalizare a lăsat neperforată poarta adversă.
„Chiar dacă, per ansamblu, am dominat teritorial partida, nu avem eficiența necesară deocamdată. E și normal să se întâmple asta, căci suntem în plină perioadă de acumulări fizice, iar unii jucători nu sunt obișnuiți încă cu un anumit nivel de pregătire. Avem foarte mulți tineri care fac în premieră cunoștință cu pretențiile Ligii a III-a și, totuși, răspund bine”, a spus Cristi Sculici, antrenorul principal al zărăndanilor.
Împotriva lui Elore, Ineul a folosit următorii jucători, cu mențiunea că toate schimbările s-au făcut în repriza secundă: Bak (Iacob) – Popovici (Bo­beiciuc), Ciobanu, Tudoroiu (Bun), Talpaș (Morariu) – Stănaia (Șulumberchian), Francescu, Hrezdac (Tomuț), Boldizar (Kocsis) – Purece – Mașniță (Cotoc).
Din păcate, portarul Bak s-a accidentat destul de grav la genunchi și ar putea rata zile bune de pregătire. Cu siguranță, el nu va juca în amicalul pe care Ineul îl va juca sâmbătă (ora 13) la Caransebeș împotriva proaspetei divizionare secunde.
Pe urmele lui Capătă, Georgiu ar putea rămâne
în Țara Zărandului
Rolland Szabo a văzut pentru prima oară la lucru noua sa echipă. Ineul a pierdut cu 1-0 amicalul cu Elore Bekescsaba, însă finanțatorul zărăndanilor a fost destul de mulțumit de ceea ce a văzut pe teren. „Am legat destul de bine jocul, chiar ne-am dominat teritorial adversarul, am ajuns și în fața porții de câteva ori, ne-a lipsit doar golul. Poate, am mai avea nevoie de un atacant”, consideră Szabo, care e de acord cu ținta staffului tehnic pentru avanposturi. Alex Capătă s-a des­părțit recent de UTA și este dorit în Țara Zărandului, cu condiția să accepte condițiile oferite de aceștia.
Cristian Sculici mai vizează și un fundaș central, dar l-ar putea primi ca bonus și pe Vasilică Georgiu. „E în Italia acum, dar am înțeles că vrea să revină în țară și-i vom oferi șansa să joace din nou la Ineu”, ne-a mai mărturisit Szabo, care nu va îndeplini funcția de președinte la gruparea „alb-albastră” pe motiv că firma sa este implicată în procesul de insolvență în care a intrat recent Asociația Județeană de Fotbal Arad din postura administratorului judiciar. Șef la Ineu va fi „uns” Adrian Palade,  care a făcut parte și din vechiul Consiliu de Administrație al clubului de pe malul Crișului Alb.
Tot Roli Szabo este pe cale să-l cedeze pe Alex Mitrea la UTA sau Șoimii Pîncota. „Trebuie să ținem cont și de ceea ce-și dorește jucătorul. El pare să tragă spre UTA, însă nu e nimic sigur încă”, ne-a mai mărturisit omul de afaceri arădean.

Recomandările redacției