szaboGruparea din Ţara Zarandului se consolidează. Ieri, primarul Ineului, Călin Abrudan, a confirmat încheierea tratativelor cu Rolland Szabo, care a devenit noul preşedinte al Consiliului de Administraţie.
„Mă bucur că a venit și că are aceleași idei ca și majoritatea colegilor din Consiliul Local referitoare la viitor. Ideile coincid şi cu ale mele, cluburile de genul nostru trebuie să se concentreze pe a promova valoarea locală, nu jocul de mercenariat. Sper ca în câțiva ani să reușim să ne autosusținem cu jucătorii noștri. Cum Primăria nu poate finanța partea salarială, mă bucur că vine domnul Szabo și compensează. La rândul nostru, noi vom moderniza, în timp, baza sportivă și ne vom organiza pepiniera proprie, precum și tot ce înseamnă joc de tineret”, a spus Abrudan. „Îi mulţumim şi domnului Karoly Gomboş pentru tot ataşamentul demonstrat, va rămâne unul din susţinătorii noştri”, a completat preşedintele executiv Alin Bondar.  Pe lângă noutățile din discuția cu noul conducător, să mai spunem că Teodor Jușcă îndeplinește rolul de secretar general, iar Ionuț Benea e organizator de competiții.
Mai departe, are cuvântul Rolland Szabo.
– Cum s-a ajuns să „devii” ineuan?
– S-a ajuns aici pentru că am idei comune cu primarul Călin Abrudan, idei care s-au întâlnit fără să negociem prea mult pe ele. Ne-am înţeles din priviri, cum s-ar spune.
– Pornim discuția de la Liga a III-a?
– Echipa e bine clasată, cu şanse foarte mari să prindă play-off-ul, ceea ce constituie și obiectivul pentru acest an. Dacă se accede în faza superioară, echipa n-are scop expres promovarea, dar, dacă se ajunge acolo, nu se va da la o parte.
– Practic, un prim-pas a fost intuit când Bak și Kocsis au ajuns la Ineu, în această iarnă.
– Au fost şi plecări şi sosiri. Aș vrea să fac o paranteză: s-a vehiculat ideea cu lot subţire numeric şi valoric la Ineu. Nu aş fi de acord. Nu sunt 30 de jucători, dar e un lot normal de Liga a III-a. E o îmbinare între jucători cu experienţă, jucători aflați la vârsta performanţei şi jucători tineri. Lotul e suficient, li s-au dat şanse şi tinerilor. Pregătirea s-a desfășurat în condiţii bune, ca dovadă şi rezultatele din primele două etape. Chiar dacă a fost şi un semieşec pe teren propriu, dar cu o echipă bună, Baia Mare, şi bine aşezată. E important că nu s-a pierdut, iar etapa următoare, la Jucu, a fost victorie. Corpul tehnic rămâne acelaşi, adică Adrian Abrudean – antrenor principal și Flavius Sabău – antrenor secund.
– La Vladimirescu, Atletico Bekecsaba (n.r. proiect care merge înainte) sau Dorobanți ai pus accent pe creșterea copiilor și juniorilor.
– Și aici cu seniorii se pregătesc şi o parte din juniorii de perspectivă, care vor fi monitorizaţi. Unul din obiectivele principale e reorganizarea Centrului de Copii şi Juniori. Pe vremuri a fost de amploare la Ineu, în ultimii ani a intrat într-un con de umbră, așa că am vrea să-l dezvoltăm pe alţi piloni. Va fi o reîmprospătare a corpului de antrenori din acest sector, un prim-pas s-a făcut prin numirea lui Cristi Sculici manager coordonator la Centru. El are sarcina ca în acest retur să monitorizeze tot ce       există în zona Ineu, cu accent pe oraș şi satele limitrofe.
– Se poate spune acum despre planurile pentru ce va urma din vară?
– Pentru Liga a III-a, obiectivul va fi tot play-off-ul, cu accent şi pe Cupa României. La Centrul de copii și juniori, obiective de performanţă nu pot să stabilesc în acest moment, suntem la faza de monitorizare. Poate doar locuri superioare în campionate, ţeluri care pot fi atinse în funcţie de condiţiile oferite, condiții care dorim să fie cele bune, începând de la echipament, baze de antrenament și tot ce intră aici.
– Cum arată în acest moment staff-ul administrativ?
-. Conducerea e organizată pe două nivele. Eu am devenit președintele Consiliului de Administraţie, unde a intrat un nou membru, Adrian Palade, va fi liant între conducere și echipă și va avea rolul de supervizare a activității la seniori şi juniori. Preşedinte executiv rămâne în continuare Alin Bondar. Nu am dori o organizare foarte stufoasă. Dorim să fim eficienţi. De altfel, „Eficienţă!” ar trebui să fie sloganul nostru, organizatoric şi sportiv.

Recomandările redacției