O tânără și un cetățean german au fost prinși de polițiști conducând fără permis, respectiv la volanul unui autoturism cu numere provizorii expiorate. Astfel, polițiștii rutieri cercetează o tânără și un septuagenar pentru săvârșirea de infrac­țiuni rutiere. O tânără de 27 de ani, din Arad, a fost depistată de polițiștii Biroului de Ordine Publică în timp ce conducea un autoturism pe strada Emil Gârleanu, fără a deține permis de conducere. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânăra a furnizat polițiștilor date false despre identitatea sa (numele și data nașterii), în vederea sustragerii de la răspunderea penală. Pe numele acesteia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals privind identitatea și conducere fără permis de conducere.
Un cetățean german de 73 de ani a fost depistat de polițiștii Secției 1 Vlaicu pe Calea Aurel Vlaicu, în timp ce conducea un autoturism având valabilitatea numerelor de înmatriculare provizorii expirată din 22 aprilie a.c.. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autoturism neînmatriculat.

Recomandările redacției