Înfrângere dureroasă în Bănie: CSU Craiova II – Național Sebiș 4-1

0
22

Deși au dat impresia că și-au revenit după cele două succese consecutive, sebișenii au arătat foarte rău la Craiova și au pierdut fără drept de apel chiar dacă au evoluat timp de 70 de minute în superioritate numerică. La 8 puncte în spatele liderului din Șirineasa, Naționalul de orice poate vorbi, dar nu și de promovare.
Gazdele au început în forță disputa și Moroz a reținut șutul lui Mihăilă de la marginea careului. În minutul 15, portarul sebișean nu a mai avut ce face la „capul” plasat al lui Al. Popescu din mijlocul careului. Teamul de pe Crișul Alb părea că se trezește și Săulescu a scos „roșul” la Hreniuc (fault de ultim apărător), dar a reușit și egalarea cu o reluare din apropiere după o deviere a lui Enciu: 1-1, din minutul 26. Craiovenii nu au acuzat șocul și, după ce Mihăilă a nimerit transversala, au reușit să treacă din nou în avantaj. Alexandru Popescu a primit o minge în careu și a finalizat în cros pentru 2-1 (min. 36).
Partea a doua a continuat cu gazdele la timonă, iar Frăsineanu era să profite de eroarea lui Basic care a trimis slab acasă, dar execuția sa a fost respinsă de Moroz în corner. Golul trei avea să vină în minutul 70, atunci când Alexandru Popescu a fost faultat în careu de Bârsănel și tot el a transformat penalty-ul pentru „hattrick”. Cireașa de pe tort a fost pusă de Angelo Iuga, care, cu 3 minute înainte de final, a înscris din șase metri, îngenunchindu-și fosta echipă.
Formații:
CSU Craiova II: L. Popescu – Trocan, Ion, Hreniuc, Petre (min. 90 – Bogdan) –  Constantin, Enache, Frăsineanu (min. 61 – Țoiu) – Buzan (min. 88 – Trancă), Al. Popescu (min. 90  – Dinu), Mihăilă (min. 79 – Iuga).
Sebiș: Moroz – Poștoarcă, Bârsănel, Basic, Siminic – Ruță (min. 68 – Vereș) – Săulescu, Petculescu (min. 54 – Susan), E. Dică, Tătulea – Enciu (min. 68 – Ionică).
Arbitri: Marius Naidin (Pitești) – Lucian Tănase (Pitești), Nicușor Marin (Suseni – Argeș).
Observatori FRF: Ionuț Cușca (Teleorman) , Ioan Filip (Slatina).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.