- Interviu cu dr. ing. Tudor Caracioni, fondatorul companiei Contor Zenner
– Rămăsesem la sfârșitul primei părți cu ideea că lovitura de grație a venit din interior. Cum au decurs eveni- mentele?
– Acum, când privesc în urmă desigur că lucrurile se puteau face altfel. Dar atunci asta mi se părea singura soluție de salvare a societății. Desigur. Administratorul Judiciar (inițial eu am înaintat solicitarea de insolvență, dar în același timp am conceput și un plan de reorganizare a companiei care se întindea pe o perioadă de trei ani. Pentru asta am apelat la Societatea de Insolvență Transilvania. Cum am spus și în episodul anterior pentru mine cuvântul dat are literă de lege. Și atunci în urmă cu trei ani credeam că am de-a face cu oameni serioși. Îmi dau seama că m-am înșelat amarnic. Așadar am dat peste directorul societății la acea oră reprezentată, fără a greși, de un „mic mincinos” , pe nume Rudolf Vizental, care, dacă nu mă înșel a fost director și la BRD Arad. De aici, a fost dat afară după câteva luni.
– Ce s-a întâmplat mai departe cu compania?
– Acesta împreună cu asociatul majoritar pe care am să-l numesc Domnul X, mi-au împuiat capul cu tot felul de povești cu relațiile lor privilegiate cu băncile, în speță ING. Această bancă așa cum am amintit anterior era și creditorul majoritar al Contor Group. Așa că primul interesat ca lucrurile să meargă bine era banca. Așa gândeam eu. Numai că lucrurile aveau să se desfășoare exact invers. De parcă cei de la ING ar fi lucrat cu febrilitate la prăbușirea companiei și nu la redresarea ei.
– Chiar dacă firma era în insolvență, premise pentru redresare existau. Iar acestea erau chiar acoperite de realitate, adică de deținerea unor cote importante, atât pe piața internă cât și pe piața externă. Greșesc?
– Nici pe departe. Economic toate cifrele ne erau favorabile. Trebuia doar să ne onorăm comenzile pe piețele pe care le aveam deja. În acest sens scrisoarea de garanție bancară pe care ne-a dat-o Exim Bank nu a fost oferită pe ochi frumoși. Nici pe departe. Aveam în spate niște contracte în derulare foarte solide aș spune eu. Era vorba de un contract în America de Sud, cu Peru în valoare de 2,3 milioane de euro și unul în Franța în valoare de 800.000 de euro. Aceasta veneau să înlocuiască garanțiile existente, garanții pe care având în spate criza mondială, ING-ul venea să le reducă unilateral. Iar asta fără nici o explicație, peste noapte cu suma de 700.000 de euro.
– Și totuși cu toată situația grea, poziția dumneavoastră de acționar majoritar cu 64% vă dădea privilegiul „votului de aur”. Nu era o „armă” suficient de puternică pentru a vă impune punctul de vedere?
– Da, acum cu detașarea timpului cred că aceea a fost greșeala strategică decisivă pe care am făcut-o. Mai ales că am avut deja câteva runde anterioare cu acest personaj, absolut nefast, pe numele său Ge Brouwer, risc manager la ING Bank. M-am întâlnit cu acesta de multe ori. De două ori la Amsterdam la sediul central al ING, o dată la sediul nostru din Germania şi de mai multe ori în România. Într-una din aceste întâlniri l-am pus cu spatele la zid cum se spune, desigur la figurat și l-am întrebat de ce nu Aprobă finanțarea Contor Group-ului, în condiţiile în care am de pierdut nu doar eu şi sutele de angajaţi ai firmei, ci şi banca în sine, adică ING-ul… „Don’t forget that ING have big pockets” – adică, pe româneşte: „Nu uita că ING-ul are buzunare mari”. Înţelegând că, în opinia sa, ING-ului nu-i pasă de pierderea a câtorva milioane de Euro, l-am întrebat ce se va întâmpla cu sutele de oameni care-şi vor pierde locurile de muncă. Nu mi-a răspuns nimic, dar a rânjit, ţinându-şi mâinile în buzunare. Toate astea ar fi trebuit să-mi dea de gândit și să mă înfrâneze în a mai crede în acest personaj.
– Și cum ați acționat?
– După aceste episoade de discuții contradictorii, se apropia momentul numirii unui administrator special. Pachetul de 64% îmi dădea privilegiul de a avea puterea să numesc eu această persoană. De Brouwer știa foarte bine acest lucru. Și cu toate acestea m-a sunat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat în rundele anterioare de negocieri. Surpriză, acum vocea sa era foarte rugătoare. Efectiv m-a implorat, fără să exagerez cu nimic, ca pentru bunul mers al societății Contor Group și reluarea finanțării în continuare să fiu de acord cu renunțarea la dreptul meu. Adică la puterea de a desemna, ca și acționar majoritar, a administratorului special în speță directorul de dezvoltare la acel moment, un om pe care eu îl știam foarte capabil și care ar fi fost cel mai potrivit să scoată societatea la liman. Cum spuneam, eu având 64% din acțiuni eram îndreptățit să aleg atât societatea de insolvență , cât și apoi administratorul special, cel care devine managerul operativ sub supravegherea administratorului judiciar numit de către judecătorul sindic. Dar fraza cu finanțarea a fost decisivă. Or, pe lângă pricepere mai erau necesari și bani pentru finanțarea producției. Iar finanțarea însemna salvarea com- paniei, care era creația mea, era copilul meu. Ori ce părinte nu face orice să-și salveze copilul dintr-o situație grea. Tocmai acest lucru mi-a atrofiat atunci gândirea economică. Care trebuia să fie făcută la rece, cu precizie de chirurg. Rapid, fără ezitare. Acum e ușor să spui asta, dar atunci sub presiunea evenimentelor am judecat altfel. Marea greșeală a fost, poate fiind și sfătuit greșit și de avocații mei din Arad, că am acceptat trocul. Asta, fără să pun nici o condiție, având încredere în redresarea societății prin actul, câteodată benefic, al insolvenței și renașterii din „propria cenușă”. La puțin timp după această acceptare, creditorul principal, ING manipulat de către investitorul minoritar olandez și anume Middle East Investment (M.E.I) și care împreună cu SIF-ul și FINWEST reprezentat prin Octavian Molnar au refuzat societatea de insolvență Transilvania. Ei au numit firma Expert Saprl din Arad, unde acționar este nevasta personajului Octavian Molnar.
– Ați vrut să vă salvați „copilul de suflet”, adică fabrica. Nu e ceva condamnabil în asta. Ce s-a întâmplat după aceea, când ați dat din mână votul de aur?
– Evenimentele s-au succedat repede după aceea. Formula era pregătită. Administrator special a fost numit domnul James un americano-olandez, fost risc manager la București și dat afară pentru niște încurcători majore create unor firme românești importante. Drept urmare, Amsterdamul îi era dator acestuia cu o recompensă urmare a eliminării, adică a pensionarii înainte de vreme. Acest nou administrator special a fost într-adevăr… special, dar într-un sens profund negativ. Mă refer aici că a încasat în cursul unui an între 150.000 și 200.000 de euro. Și asta fără să facă absolut nimic. Da, a fost o indiferență totală față de organizarea, restructurarea și reorganizarea Contor Group Arad. Iar asta timp de un an. Nici după aceea nu a fost mai bine. Ba chiar lucrurile au mers din rău în mai rău.
– Mai exact, ce a urmat?
– Acum încep manevrele de culise ale celor patru: ING Olanda plus MEI Olanda. În ecuația au mai intrat și SIF-ul, cred că influențat de MEI că vor împărți prada, dar și Finwest. Au început presiunile asupra mea, atât din partea acționarilor minoritari, cât în special de la acel om fără cuvânt și caracter Ge Brouwer. Între timp s-au adeverit în lume excrocheriile și manipulările marilor bănci și a speculanților financiari. Dar tăvălugul deja o luase la vale. Așa că ING împreuna cu MEI și evident Octavian Molnar și cu Moț au agreat numirea unui nou administrator special, a doamnei Alida Toma. Aceasta a fost poreclită ulterior și „baba Langoș”, renume dat de personalul de la Contor Group. Chiar aceasta a spus că dacă nu va face ca firma Contor Group să fie din nou profitabilă, se va apuca de făcut langoși. Situația azi este cum este, iar doamna Alida Toma nu știu să se fi apucat să deschidă un chioșc cu aceste produse. Una peste alta fost un personaj total paralel cu business-ul contoarelor și care nu a contribuit cu nimic la binele societății, ba din contră a reușit să distrugă în doi ani ce a mai fost de distrus. Este vorba de piață pe care efectiv a vândut-o, la propriu firmei Minol, principalul nostru concurent. O piață pe care am construit-o pas cu pas timp de 18 ani. Vă dați seama cu cât sânge rece, denaturare și camuflare a adevărului, faptelor au lucrat mână în mână administratorul judiciar- Moț împreuna cu administratorul special Alida Toma și cele trei , patru cozi de topor din interior. Așa ca pată de culoare, pe mai toți aceștia eu i-am făcut oameni, i-am ajutat timp de 10-20 de ani să-și crească copiii mari, să-și cumpere sau să-și construiască case, să-și cumpere limuzine și să se plimbe în concedii prin lume. A fost, în opinia mea fraudă curată, dar și lipsă de frică față de Dumnezeu pentru ce au făcut.
Va urma
