predicaMotto: „Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat
(Ioan 6, 26)
Aflându-Se Domnul pe malul lacului Ghenizaret şi văzând mulţimile care se înghesuiau să-L cunoască şi să-I asculte învăţătura, a început să le vorbească predicându-le până seara târziu. Atunci au venit ucenicii şi I-au zis: „Dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate şi să-şi cumpere de mâncare”. Iisus însă le-a răspuns: „N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce”. Iar ei i-au răspuns: „Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti”. Şi El a zis: „Aduceţi-Mi-le aici”.
Şi I-au fost aduse. Şi luându-le în mâini, Şi-a înălţat privirea către cer,  S-a rugat Părintelui Său, le-a binecuvântat şi le-a dat ucenicilor Săi, iar uce­nicii mulţimilor. Şi nu erau puţine per- ­soane, ne spune evanghelia, erau cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii, şi toţi aceia, prin minune dumnezeias­că, s-au săturat, ba încă au mai şi rămas două­sprezece coşuri de fărâ­mituri.
Aceasta este, pe scurt, minunea pe care o relatează evanghelia de astăzi, şi este lesne de înţeles că toată lumea a fost bucuroasă în seara aceea, pentru că a primit în dar hrană; a primit hrană sufletească prin învăţătura Mântuito­rului, dar a primit şi hrana aceasta pămân­tească.
Evanghelia de astăzi ne înfăţişează o astfel de minune: înmulţirea pâinii în pustie, dar nu într-o pustie fără suflare de om, nu într-o pustie precum cea a postului pe 40 de zile şi în care nu era prezent decât Satana, ci o pustie cu peste zece mii de oameni flămânzi (pentru că se spune că erau cinci mii de bărbaţi, fără a mai socoti femeile şi copiii).
Faptul că Hristos a împărţit mulţi­milor pâine şi peşte, precum şi numărul pâinilor, al peştilor şi al coşurilor rămase, toate au un înţeles tainic. Înainte de moartea Sa, Domnul a numit pâinea pe care o binecuvântase „Trupul” Său. Aici nu o numeşte astfel prin cuvinte, ci închipuie lucrul acesta prin numărul pâinilor: cinci pâini pentru cele cinci simţuri, iar cele cinci simţuri închipuie întreg trupul. Peştele e semnul vieţii; în primele veacuri ale Bisericii se zugrăvea peştele ca semn al lui Hristos, simbol ce se poate vedea încă în ve­chile catacombe şi adăposturi creştine. Hristos dă aşadar oamenilor spre mâncare Trupul Său şi viaţa Sa.
De ce peştii sunt doi? Pentru că Domnul S-a dat şi Se dă pe Sine în jertfă atât în vremea vieţii Sale pământeşti cât şi după înviere, în Biserică, până astăzi. Şi ce înseamnă faptul că El Însuşi a frânt pâinea? Înseamnă că Se jertfeşte de bunăvoie pentru mântuirea oamenilor. Şi de ce le dă Apostolilor pâinea şi peştele ca ei să dea mai de parte mulţimilor? Pentru că ei aveau să-L ducă pe Hristos în toată lumea, ei aveau să-L dea noroadelor spre mâncare a vieţii.
Ce înseamnă cele douăsprezece coşuri de pâine rămase? Înseamnă ro­dul îmbelşugat al strădaniei apostolice. Recolta strânsă de apostoli va fi neasemuit mai mare, deci rodul seminţei semănate, după cum fiecare coş cu­prindea mai multă pâine decât cele cinci pâini mâncate de mulţimile flă­mânde şi care s-au săturat.
Slavă fie pentru aceasta Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, Treimea cea de-o fiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi-n vecii vecilor, amin!
Monahul Serafim –
Schitul Moneasa

Recomandările redacției