Investiţiile realizate în economia naţională au crescut cu 12,3% în 2012, comparativ cu anul 2011, până la 75,574 miliarde lei, iar în trimestrul patru din 2012 acestea au totalizat 26,974 miliarde lei, cu 5% peste nivelul înregistrat în perioada similară din 2011, conform datelor provizorii publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În anul 2012, investiţiile concretizate în lucrări de construcţii noi au însumat 35,88 miliarde lei, reprezentând 47,5% din total, faţă de 49,5% în anul 2011. Investiţiile în utilaje şi mijloace de transport au însumat 32,821 miliarde lei, ceea ce reprezintă 43,4% din total, faţă de 40,8% în anul 2011.

Conform datelor INS, ramurile în care s-a realizat un volum mai mare de investiţii sunt în industrie şi comerţ/servicii (comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea autovehiculelor).

În trimestrul IV din 2012, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 5% faţă de perioada similară din 2011, fiind înregistrată o creştere la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 15,9% şi la alte cheltuieli cu 11,2%. În lucrările de construcţii noi s-a înregistrat însă o scădere cu 6,7%.

Comparativ cu trimestrul IV 2011, în trimestrul IV 2012 se constată o creştere a ponderii utilajelor (inclusiv mijloace de transport) în total investiţii cu 4,5 puncte procentuale, iar în alte cheltuieli cu 0,4 puncte procentuale. Ponderea investiţiilor în lucrări de construcţii noi a scăzut cu 4,9 puncte procentuale. Sursa: Agerpres Economic

Recomandările redacției