scoliOrganizarea clasei pregătitoare se va face într-un mod mult mai flexibil, astfel încât locul de desfăşurare a activităţii să se desfăşoare fie la şcoală, fie la grădiniţă, dar cu acelaşi curriculum şi cadre didactice calificate pentru învăţământul primar. Totodată clasa pregătitoare va face parte a învăţământului primar obligatoriu, începând cu vârsta de şase ani. „În mare, s-a hotărât împreună cu conducerea Ministerului Educaţiei ca aceste clase pregătitoare să rămână în cadrul şcolilor, însă în funcţie de condiţii ele pot fi mutate şi la grădiniţe. În ceea ce priveşte judeţul nostru, avem doar trei cazuri în care clasa pregătitoare se desfăşoară în grădiniţe deoarece condiţiile de aici sunt mult mai bune. Este vorba despre Sebiş, Nădlac şi Fântânele“, ne-a declarat profesorul Claudius Mladin, inspectorul şcolar general al Judeţului Arad.
În această privinţă va fi consultată şi părerea părinţilor. Astfel, până la data de 31 martie, vor fi consultaţi părinţii în vederea identificării opţiunilor acestora privind cea mai bună soluţie de organizare a clasei pregătitoare în localitatea lor, din punct de vedere al locaţiei. „Până la 1 septembrie trebuie asigurată o mai bună colaborare între instituţiile de învăţământ şi autorităţile locale în vederea identificării celor mai bune soluţii de asigurare a spaţiilor“, ne-a declarat Dănuţ Ieneşescu, liderul Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad.
Împreună cu ministerul s-a decis şi continuarea investiţiilor în vederea soluţionării tuturor problemelor legate de mobilier, dotări cu materiale didactice, conectare la internet, toalete corespunzătoare vârstei etc.
Înscrierea copiilor în clasele pregătitoare va fi mai flexibilă, astfel încât părinţii să aibă mai multe opţiuni. În acest an se va permite înscrierea în clasa I şi a acelor copii care nu au parcurs clasa pregătitoare, deşi aveau vârsta prevăzută de lege pentru aceasta.
„De asemenea, am luat hotărâ­rea de a reînfiinţa trei unităţi de învăţământ. Este vorba despre grădi­- niţa din Troaş – structură la Săvârşin, ciclul primar la Belotinţ – structură la Conop şi grădiniţa pe care o vor frecventa copiii din Obârşia şi Roşia, unitatea mamă fiind la Petriş“, ne-a mai declarat Claudius Mladin.

Recomandările redacției