Ofițeri participanți la Cursul Superior Internațional, organizat de Școala de Aplicație pentru Ofițeri ,,Mihai Viteazul” a Jandarmeriei Române în perioada 5 septembrie – 9 decembrie 2016, au desfășurat miercuri, 19 octombrie, o vizită de informare și documentare în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.

Delegația a fost alcătuită din 17 ofițeri participanți la cea de a XIV-a ediție a acestui curs și provin din țări ca: Franța, Iordania, Madagascar, Maroc, Mali, Republica Serbia, Republica Moldova, Ucraina, Palestina și România. Pe timpul vizitei, jandarmii arădeni au prezentat atribuțiile și misiunile ce le revin și, de asemenea, obiective din zona de responsabilitate. „În cadrul Cursului Superior Internațional, ofițerii se pregătesc pentru a ocupa funcții într-un stat major internațional, în cadrul unor operațiuni de menținere a păcii sub mandat ONU, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, lt. col. Emilia Fînaţă.

Recomandările redacției