OLYMPUS DIGITAL CAMERAComparativ cu anul trecut, gradul de ocupare al locurilor în clasele pregătitoare este mai ridicat. Anul aces­ta, în judeţul Arad vor funcţiona 195 de clase pregătitoare, în care sunt aşteptaţi să înveţe un număr de 3.495 de copii.
„Din totalul acestor copii, 3.475 au fost recenzaţi, ceea ce înseamnă extrem de mult. Tocmai de aceea trebuie să îi felicit şi să le mulţumesc colegilor mei din cadrul inspectoratului pentru munca pe care au depus-o. De asemenea, şcolile au depus un efort uriaş, iar rezultatul s-a văzut. Aproape fiecare unitate de învăţământ a avut site-urile actualizate cu informaţii privind situaţia înscrierilor şi a modului în care părinţii trebuie să procedeze. În total, pentru anul şcolar viitor avem la dispoziţie 4.916 locuri disponibile“, ne-a declarat prof. Claudius Mladin, inspectorul şcolar general al Judeţului Arad.
După prima fază a înscrierilor, care a cuprins două etape, au fost înscrişi 3.295 de elevi. În faza a doua s-au mai înscris 200 de copii. Au existat şi şcoli care au solicitat suplimentarea numărului de locuri din clase. În mod normal, o clasă trebuie să cuprindă 25 de locuri, însă Inspectoratul Şcolar Judeţean poate aproba un număr maxim de 30 de locuri. În acelaşi timp, patru unităţi de învăţământ au cerut suplimentarea claselor: Şcoala Generală Aurel Vlaicu, Liceul Pedagogic Dimitrie Ţichindeal, Şcoala Gimnazială nr. 5 şi Şcoala din Mişca.
În perioada 8-12 iulie va avea loc prima etapă de formare a personalului didactic care va preda în aceste clase pregătitoare. În judeţul Arad este nevoie de 245 de astfel de cadre.
Chiar dacă perioada oficială de înscriere în clasele pregătitoare s-a încheiat, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad va analiza fiecare caz special care poate apărea de aici încolo. De exemplu, sunt foarte mulţi părinţi din Italia şi Spania care şi-au înscris deja copiii în Arad. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad se aşteaptă ca în lunile de vară aceste situaţii să se înmulţească.

Recomandările redacției