Inspectorii Administrației Județene a Finanțelor Publice Arad (AJFP) au descoperit, în primele nouă luni ale anului, prejudicii de peste 315.000.000 lei. Asta, în condițiile în care au făcut peste o mie de inspecții fiscale. Numărul acţiunilor de inspecţie fiscală realizate până la data de 30 septembrie 2015 a fost de 1.006, fiind cuprinse inspecţii fiscale generale, inspecţii fiscale parţiale, controale inopinate, controale încrucişate, scopul acestora fiind depistarea, limitarea, prevenirea şi ţinerea sub control a fenomenelor de evaziune şi fraudă fiscală. Valoarea sumelor suplimentare stabilite urmare inspecţiilor efectuate: 315.942.000, din care 225.585.000 lei reprezintă obligaţii principale, respectiv diferenţe de impozite şi taxe calculate de organele de inspecţie fiscală faţă de obligaţiile bugetare declarate de contribuabili; 78.375.000 lei reprezintă dobânzi şi penalităţi de întârziere; 634.000 lei, valoarea amenzilor aplicate și 11.348.000 lei valoarea bunurilor şi sumelor confiscateˮ, susține Călin Arusti, purtătorul de cuvânt al AJFP Arad.

 

Prejudiciu imens descoperit la o firmă din București

Printre firmele care nu au respectat legea și au căzut în plasa inspectorilor de la Fisc se află și un agent economic din Bucureşti care a făcut obiectul unei inspecţii fiscale parţiale pentru verificarea modului de calculare, declarare şi achitare a impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată la bugetul general consolidat al statului. Acțiunea a avut loca ca urmare a delegării de competenţă din oficiu dispusă de Direcţia Generală de Inspecţie Fiscală. Societatea cu pricina are ca obiect principal de activitate «intermedieri în comerţul cu combustibili, minereuri, metale şi produse chimice pentru industrie», perioada verificată fiind cuprinsă între 1 ianuarie 2011 și 30 iunie 2014ˮ, a mai spus Călin Arusti.

În urma inspecţiei fiscale s-a descoperit că firma avea de achitat în plus la bugetul de stat un impozit pe profit de 15.116.864 lei; o taxă pe valoarea adăugată de 15.572.407 lei și accesorii de 10.749.557 lei, astfel încât prejudiciul adus statului de firma în cauză a fost de 41.438.828 lei.

Din verificarea efectuată s-a constatat că societatea nu poate justifica toate achiziţiile efectuate cu documente legal întocmite şi care să ateste realitatea efectuării acestor operaţiuni în scopul activităţii societăţii. Drept urmare, organele de inspecţie fiscală au considerat aceste cheltuieli ca fiind nedeductibile la calculul profitului impozabil. Prin redimensionarea masei impozabile, a rezultat un impozit pe profit suplimentar în sumă de 15.116.864 lei şi accesorii în sumă de 4.364.408 lei. Având în vedere faptul că societatea nu poate prezenta documente justificative pentru toate achiziţiile de bunuri şi servicii, organele de inspecţie fiscală au considerat taxa pe valoare adăugată aferentă acestor cheltuieli ca fiind nedeductibilă la calculul bazei impozabile. Astfel, a rezultat o taxă pe valoare adăugată suplimentară în sumă de 15.572.407 lei şi accesorii în sumă de 6.385.149 lei. Pentru sumele stabilite suplimentar s-a întocmit o decizia de impunere urmând ca organele competente din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti să procedeze conform prevederilor legaleˮ, a ținut să precizeze Arusti.

 

Intermedieri financiare cu iz penal

În cazul unei societăți din Arad care are ca obiect de activitate „alte intermedieri financiareˮ s-a descoperit un prejudiciu total de 7.217.967 lei. Firma în cauză a făcut obiectul unei inspecţiei fiscale parţiale pentru verificarea modului de calculare, declarare şi achitare a impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată, fiind selectată în urma efectuării unei analize de risc. Perioada verificată a fost cuprinsă între 1 ianuarie 2009 și 31 decembrie 2014. În urma inspecţiei fiscale s-au stabilit următoarele obligaţii fiscale suplimentare: impozit pe profit – 807.592 lei; taxa pe valoarea adăugată – 4.149.793 lei; accesorii – 2.260.582 lei.

Din verificarea efectuată, organele de inspecţie fiscală au stabilit venituri suplimentare aferente unor contracte de închiriere care nu au fost facturate şi înregistrate pe venituri. Din analiza cheltuielilor efectuate s-a constatat faptul că societatea deduce eronat TVA aferentă unor achiziţii şi prestări de servicii, fără a avea la bază documente justificative, achiziţiile nefiind reale şi nu sunt în folosul operaţiunilor sale taxabile. Drept urmare, organele de inspecţie fiscală au stabilit impozit pe profit suplimentar în sumă de 807.592 lei, cu accesorii în sumă de 391.595 lei şi TVA suplimentar în sumă de 4.149.793 lei, cu accesorii în sumă de 1.868.987 lei.

Pentru faptele de natură penală (diminuarea obligaţiilor fiscale prin înregistrarea de operaţiuni care au doar scopul de a genera cheltuieli şi TVA deductibil, ele nefiind realizate în realitate) s-a întocmit sesizarea penală. Pentru sumele stabilite suplimentar s-a întocmit o decizie de impunere, urmând ca organele competente din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice  Arad să procedeze conform prevederilor legaleˮ, a încheiat Arusti.

Recomandările redacției