apiaFermierii arădeni se pot aștepta la controale în această perioadă, vizate fiind exploatațiile de animale. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în această perioadă se desfăşoară controlul și supracontrolul la faţa locului, în exploataţiile de bovine, ovine şi caprine, pentru care au fost depuse cereri de solicitare a ajutoarelor naţionale tranzitorii (ANT), în sectorul zootehnic pentru ovine și caprine şi a ajutoarelor specifice pentru producătorii de lapte şi de carne din zonele defavorizate, în anul 2014. În cadrul controlului la faţa locului, echipele de control APIA vor verifica  mai multe elemente. Printre acestea se numără: existenţa efectivă a animalelor în exploataţie, inclusiv a celor care nu fac obiectul cererii depuse; respectarea pentru animalele găsite la faţa locului, a celor patru elemente ale sistemului de identificare – crotalii aplicate, paşapoarte în original, înregistratea în Regis­trul Naţional al Exploataţiilor – conform extrasului din ziua/preziua controlului, registrul individual al exploataţiei, completat la zi; existenţa documentelor justificative a unor evenimente și existenţa documentelor justificative pentru ieşirea din exploataţie, după caz.
APIA Arad reamintește crescătorilor de animale că au obligaţia de a menţine în exploataţie animalele  pentru care s-a solicitat ajutorul specific, chiar dacă au fost controlaţi. Detalii privind termenele de menținere a exploatațiilor se obțin de la APIA. „Animalele găsite la control fără numere de identificare – crotalii, incorect identificate și cele care nu sunt găsite, în urma controlului administrativ, în exploataţie la datele obligatorii de retenţie mai sus specificate sunt animale nedeterminate, care generează penalitaţi sau excluderi de la plată, după caz. În cazul în care solicitantul refuză sau restricţionează accesul în exploataţie a reprezentanţilor APIA, pentru efectuarea controlului la faţa locului, cererea prin  care s-a solicitat primă pe cap de animal devine neeligibilă“, a susținut Gheorghe Alda, directorul APIA Arad.
APIA Arad mai precizază că, data 28 septembrie 2014 este termenul limită până la care echipele APIA pot efectua controlul la faţa locului, în exploataţiile de ovine şi caprine, iar 21 decembrie 2014 este termenul limită până la care echipele APIA pot efectua controlul la faţa locului, în exploataţiile de bovine.

Recomandările redacției